Peste 20 de companii din Rep. Moldova care implementează învățământul dual au primit finanțări de până la 20 de mii de euro
-
13 August 20:32
Un număr de 22 de unități economice care implementează învățământul dual au beneficiat de granturi de până la 20 de mii de euro. Banii au fost utilizați de companii pentru a achiziționa echipamente necesare formării profesionale a elevilor implicați în sistemul dual. Valoarea totală a granturilor este de 400.000 de euro, transmite MOLDPRES.
Susținerea financiară a fost acordată în cadrul Programului de sprijin pentru unitățile economice care implementează programe de învățământ dual, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și Guvernul Elveției, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Rezultatele proiectului au fost analizate astăzi la Chișinău în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova.
Beneficiarii proiectului sunt companii din Chișinău, Bălți, Cahul, Hâncești, Orhei și UTA Găgăuzia care implementează învățământul dual.
Președintele CCI, Sergiu Harea, a declarat astăzi la eveniment că doar o cooperare eficientă dintre actorii implicați în proces poate contribui la consolidarea învățământului dual și în general a sistemului de învățământ din țară, în asigurarea cu forță de muncă calificată.
„Astăzi finalizăm un proiect lansat în septembrie 2023, în cadrul căruia au fost oferite granturi pentru 22 de unități economice care implementează învățământul dual, selectate în bază de concurs. Suportul financiar oferit unităților economice a permis achiziționarea de echipamente necesare formării profesionale a elevilor implicați în sistemul dual, în sediul antreprenorului. Fiecare propunere de proiect a inclus, în mod obligatoriu, o cofinanțate în valoare de cel puțin 5% din suma totală a suportului financiar solicitat”, a declarat Sergiu Harea.
Directoarea de țară GIZ Moldova, Claudia Hermes, a afirmat că programele de învățământ dual oferă tinerilor competențe esențiale pentru a se integra mai eficient pe piața muncii, diminuând diferența dintre educație și industrie.
„Proiectul sprijină formarea unei forțe de muncă pregătite să facă față cerințelor unei economii în continuă schimbare”, a spus oficialul.
Directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Guido Beltrani, a menționat că prin oferirea de educație practică orientată spre piața muncii, Elveția joacă un rol esențial în promovarea inovației și sporirea competitivității în Moldova.
„Angajamentul nostru de a dezvolta continuu programele de formare profesională duală, prin feedback-ul tuturor părților interesate, asigură o forță de muncă calificată și menține standarde educaționale ridicate la nivel global și local”, a conchis Guido Beltrani.
Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul Proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și Guvernul Elveției, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Învățământul dual reprezintă o modalitate specială de instruire și de formare profesională, responsabilitățile fiind partajate între partenerii duali – companie (locul de muncă) și instituția de învățământ. Astfel, elevii obțin instruirea practică structurată la companie, iar teoria o asimilează la instituția de învățământ.