Peste 20 de clădiri de menire socială din Chișinău vor fi reabilitate termic, cu sprijinul BERD și BEI

  • 11 Ianuarie 2018 13:42
Peste 20 de clădiri de menire socială din Chișinău vor fi reabilitate termic, cu sprijinul BERD și BEI

Peste 20 de clădiri de menire socială, dintre care 13 școli, un gimnaziu de tip internat, cinci grădinițe și trei spitale vor fi reabilitate termic în cadrul primei etape a proiectului de eficiență energetică în clădirile publice din Chișinău, desfășurat cu sprijinul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Băncii Europene de Investiții (BEI).

La prima ședință a grupului de lucru privind inițierea proiectului de reabilitare termică a clădirilor din municipiul Chișinău, primarul interimar Silvia Radu a spus că va ține sub control personal îndeplinirea lucrărilor de reabilitare, relatează INFOTAG.

"Vom monitoriza întregul procesul de implementare a proiectului, iar în acest sens vor fi cooptați cei mai buni specialiști în domeniu. Dorim să includem cât mai multe edificii care necesită reabilitare termică pentru a spori gradul de eficiență energetică a școlilor, grădinițelor, spitalelor și blocurilor de locuințe", a spus ea.

Proiectul este unul inovativ și prevede, pe lângă termoizolarea pereților, lucrări adiționale de reabilitare a rețelelor de ventilare, electrice, dar și a punctelor termice. În total vor fi reabilitate 122 de clădiri de menire socială. 

Valoarea totală a proiectului privind eficiența energetică și izolarea termică a clădirilor publice din municipiu este de 25 milioane de euro. În acest sens, BERD și BEI oferă câte un împrumut de 10 milioane de euro. De asemenea, Chișinăul beneficiază și de un grant de investiții de 5 milioane de euro din partea Fondului E5P.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău