Pentru executarea lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor publice naționale a fost alocat, în 2025, un buget de circa 2,59 miliarde de lei. Potrivit raportului prezentat de Administrația de Stat a Drumurilor, suma valorificată în perioada ianuarie–decembrie 2025 a constituit aproximativ 2,51 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 96,7% din totalul alocațiilor.
Pentru întreținerea drumurilor publice naționale au fost direcționate 802,5 milioane de lei. Printre lucrările realizate se numără întreținerea pe timp de vară și iarnă, amenajarea stațiilor pentru pasageri, a sensurilor giratorii, intersecțiilor și trecerilor pentru pietoni.
Totodată, pentru reconstrucția și reparația drumurilor publice naționale și a construcțiilor inginerești au fost alocate 1,1 miliarde de lei, iar peste 61 de milioane de lei au fost cheltuite pentru lucrări de proiectare, evaluare a drumurilor și procurarea terenurilor.
În cadrul ședinței au fost discutate și Planul de activitate al Consiliului Fondului Rutier, precum și proiectul Programului de repartizare a mijloacelor pentru anul 2026. În anul curent, pentru drumurile publice naționale este prevăzut un buget inițial de circa 1,8 miliarde de lei, destinat în principal îmbunătățirii condițiilor de circulație și sporirii siguranței rutiere.
Premierul Alexandru Munteanu a subliniat necesitatea utilizării tehnologiilor moderne în executarea lucrărilor de infrastructură, pentru a asigura durabilitatea acestora.
„Țara noastră s-a transformat într-un șantier și aceasta bucură. Trebuie să facem drumuri bune în continuare, să avem acces bun în toate localitățile și să muncim activ, așa încât lucrările să avanseze cât mai repede”, a declarat șeful Executivului.

