Peste 1.600 de civili au fost uciși în patru luni de zile în timpul ofensivei coaliției internaționale anti-jihadiste

  • 25 Aprilie 2019 18:00
Peste 1.600 de civili au fost uciși în patru luni de zile în timpul ofensivei coaliției internaționale anti-jihadiste

Peste 1.600 de civili au fost uciși în patru luni de zile în timpul ofensivei coaliției internaționale anti-jihadiste împotriva grupării Statul Islamic (SI) în 2017, în orașul sirian Raqqa, potrivit unui raport dat publicității joi de un ONG, relatează agenția AFP, citată de Agerpres

Fosta capitală de facto a "califatului" autoproclamat în 2014 de SI, orașul Raqqa, din estul Siriei, a fost distrusă în proporție de aproape 80% în timpul unei ofensive lansate în 2017 de coaliția internațională care viza alungarea jihadiștilor.

"Numeroase bombardamente aeriene nu au fost precise și zeci de mii de tiruri de artilerie au fost lansate în orb" în timpul acestei ofensive, a afirmat Donatella Rovera, consilieră pentru gestionarea situațiilor de criză la Amnesty International.

Amnesty a efectuat această anchetă în colaborare cu ONG-ul Airwars, care contabilizează victimele civile ale tuturor bombardamentelor aeriene în lume.

Autorii acestei anchete fără precedent au făcut apel la principalele state membre ale coaliției, printre care SUA, Marea Britanie și Franța, să dea dovadă de mai multă transparență și să-și asume responsabilitățile care le revin.

Potrivit Donatellei Rovera, bilanțul ridicat al victimelor civile este legat în special de deficiențele în materie de informații.

În numeroase cazuri, clădiri rezidențiale au fost luate drept țintă, ucigând familii întregi care trăiau sau se adăposteau în ele, în lipsa unei supravegheri suficiente înainte de tiruri, a mai spus Rovera.

Declanșat în 2011, conflictul din Siria a devenit tot mai complex de-a lungul anilor, prin implicarea unor țări străine și grupuri jihadiste, pe un teritoriu tot mai fragmentat. Conflictul s-a soldat cu circa 360.000 de morți și milioane de strămutați și refugiați

Sursa: Agerpres 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
26,07
Cer senin
Umiditate:23 %
Vint:3,09 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
9
Sat
9
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău