Peste 150 de mii de persoane au achitat polița medicală în primele luni ale anului
-
08 Aprilie 15:31
Peste 150 de mii de persoane au achitat în primul trimestru al anului curent prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Această cifră este în creștere cu 58 de mii față de aceeași perioadă a anului trecut, comunică MOLDPRES.
Potrivit CNAM, cei mai mulți dintre plătitori, peste 74 de mii, au achitat prima în mărime de 2028 de lei. Alte circa 70 de mii de persoane, proprietari de teren agricol, au plătit prima în valoare de 1014 lei.
În același timp, în jur de 4600 de cetățeni care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, au achitat prima de asigurare în mărime de 1622 de lei, iar cca 1500 de persoane au plătit pentru asigurarea medicală câte 4056 de lei.
Volumul mijloacelor financiare acumulate în primele trei luni ale anului curent în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală din achitarea primei în sumă fixă a fost de peste 221 de milioane de lei, mai mult cu aproape 60 de milioane comparativ cu perioada similară a anului trecut.