Peste 13 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută, inclusiv pentru 3 cazuri de hipotermie

  • 07 Noiembrie 2023 10:07

IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească relatează că în perioada 30.10 – 05.11.2023, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 13529 cetățeni, inclusiv la 1887 copii. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital 5335 pacienți, dintre care 4267 adulți și 1068 copii au fost transportați la spital.

Din numărul total de solicitări înregistrate de Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească: 3342 au fost pe motivul urgențelor cardiovasculare, inclusiv 36 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1918 neurologice, printre care 225 cu accidente cerebrale vasculare și 1619 respiratorii, inclusiv 843 infecții respiratorii virale acute, relatează instituția pe pagina sa de Facebook
.
Pe parcursul săptămânii, echipele de asistență medicală urgentă au deservit în total 1245 urgențe traumatologice, dintre care la 228 copii. Totodată, ambulanța a fost solicitată la 57 de accidente rutiere produse pe traseele țării, în urma cărora au avut de suferit 68 persoane. După acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești 55 pacienți, 46 maturi și 9 copii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.
 
La fel, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat 30 apeluri pe motivul urgențelor generate de agenții chimici și de mediu, inclusiv la 28 persoane cu combustii, 9 persoane cu mușcături sau înțepături de insecte și 3 persoane cu hipotermie. De asemenea au fost înregistrate 34 urgențe toxice, printre care 11 intoxicații cu medicamente, 9 cu monoxid de carbon și 6 cu alcool.
 
Menționăm faptul că din numărul total de solicitări înregistrate la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, 366 nu corespund criteriilor de urgențe medico-chirurgicale.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
16,24
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:5,14 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
14
Sun
14
Mon
11
Arhivă Radio Chișinău