Peste 100 de persoane au murit în urma unui bombardament israelian asupra unei școli în Fâșia Gaza
-
10 August 18:20
Peste 100 de persoane au fost ucise și alte zeci sunt rănite în urma unui atac aerian israelian produs astăzi, 10 august, asupra unei școli din orașul Gaza, unde se aflau persoane strămutate, conform surselor medicale și de securitate din enclava palestiniană, un bilanț încă provizoriu, în timp ce armata israeliană afirmă că respectiva școală pe care a bombardat-o adăpostea un centru de comandă al grupării Hamas și că a încercat să limiteze riscul provocării de victime civile, relatează agențiile DPA și EFE, potrivit Agerpres.
„Armata de ocupație i-a bombardat direct pe cei strămutați în timp ce aceștia erau la rugăciunea de dimineață” la școala Al Tabain, situată în cartierul Al Daraj, a transmis într-un comunicat biroul de presă al grupării islamiste palestiniene Hamas, care acuză „de genocid și epurare etnică” Israelul și Statele Unite, principalul partener și furnizor de arme al statului evreu. „Având în vedere oroarea masacrului și numărul mare de morți, echipele medicale (…) nu au reușit încă să recupereze toate cadavrele”, adăugă comunicatul.
Pe rețelele de socializare circulă imagini cu corpuri strivite sub dărâmături în urma bombardării școlii. Numeroși civili apar adunând cadavre folosind pături în loc de tărgi.
Armata israeliană a recunoscut atacul, dar a menționat că aceasta a fost o operațiune dirijată precis de serviciile sale de informații împotriva „teroriștilor Hamas care operează într-un centru de comandă și control disimulat în școala Al Tabain”.
„Centrul de comandă a servit drept ascunzătoare pentru teroriștii și comandanții Hamas, de unde au fost planificate și executate mai multe atacuri împotriva trupelor israeliene”, a indicat o declarație militară, care susține că armata israeliană a luat „numeroase măsuri pentru a atenua riscul de a provoca victime în rândul civililor, inclusiv prin utilizarea de muniții cu precizie, supraveghere aeriană și culegere de informații”.
Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, a prezentat un bilanț de 39.699 morți și 91.722 răniți în ultima actualizare de joi a numărului victimelor războiului din Fâșia Gaza. Acestora li se adaugă circa 10.000 de dispăruți sub dărâmături, cel mai probabil de asemenea decedați, și 1,9 milioane de persoane strămutate care supraviețuiesc cu greu într-o criză umanitară fără precedent din cauza distrugerilor extinse, inclusiv a spitalelor, din cauza focarelor de epidemii, a amenințării foametei și a lipsei de apă potabilă, alimente și medicamente.
Războiul a izbucnit pe 7 octombrie anul trecut, după un atac al Hamas împotriva Israelului, care a provocat aproximativ 1.200 de morți, alte 251 de persoane fiind luate ostatice de gruparea palestiniană. De atunci, armata israeliană atacă întreaga enclavă palestiniană, inițial prin bombardamente aeriene, urmate de o ofensivă terestră.