Peru impune vize venezuelenilor

  • 07 Iunie 2019 08:42
Peru impune vize venezuelenilor

Peru va impune vize cetățenilor venezueleni, care erau scutiți până în prezent, din cauza crizei care a împins milioane dintre aceștia să își părăsească țara, a anunțat joi Ministerul de Externe de la Lima, citat de Agerpres.

Peste trei milioane de venezueleni, o zecime din totalul populației, au emigrat cu începere din 2015 pe fondul prăbușirii economiei și a gravei crize politice din țara lor, potrivit Națiunilor Unite. Din 2017, circa 800.000 dintre ei s-au instalat în Peru.

Cu începere de la 15 iunie, venezuelenii care vor dori să meargă în Peru vor trebui să aibă în pașaportul lor o "viză umanitară" obținută de la consulatele peruane din Venezuela, Columbia sau Ecuador.

Într-un comunicat, ministerul a justificat această decizie prin necesitatea unei "migrații ordonate, regulate și sigure".

Această măsură este o nouă înăsprire a condițiilor de intrare impuse de Peru venezuelenilor, după obligativitatea a călători în posesia unui pașaport - un document foarte dificil de obținut în Venezuela din cauza costului său ridicat și a birocrației sufocante -, în vigoare de la 1 noiembrie 2018.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
18,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:56 %
Vint:0,45 m/s
Sat
21
Sun
18
Mon
19
Tue
21
Wed
24
Arhivă Radio Chișinău