Pablo Ruiz y Picasso (numele complet fiind aproape imposibil de reprodus – Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruiz y Picasso López) s-a născut la 25 octombrie 1881, la Malaga, în Andaluzia, Spania, părinții lui fiind José Ruiz Blasco, pictor și profesor la Școala de Arte Frumoase din Malaga și Maria Picasso y López.

Este învățat încă de mic cu rigoarea tradiției și cu educația academică, iar talentul său artistic îi impresionează până și pe profesorii de la Institutul de Arte Frumoase din La Coruna, iar tatăl său îi dăruiește pensulele sale, un moment care în lumea artistică însemna recunoașterea talentul remarcabil al celui alintat Pablito. Pablo învățase să deseneze înainte să fi vorbit, iar la vârsta de opt ani picta primul său tablou, „Picadorul”.

În anul 1891, familia pictorului Ruiz Blasco s-a mutat în La Coruña, iar Pablo a urmat școala primară și și-a ajutat tatăl la picturi.
În anul 1892, Pablo a frecventat Școala de Arte și Meserii „Da Guarda“, avându-și tatăl ca profesor, iar în 1894, viitorul artist scria și colabora la diferite reviste.

A urmat o scurtă trecere prin Madrid, apoi, în anul 1895 se mută, alături de familie, la Barcelona, unde Pablo este admis la Școala de Arte „La Llotja”.

În anul 1896, Pablo este înscris la Școala de Arte Frumoase din Barcelona, iar în următorii doi ani studiază la Academia Regală de Pictură San Fernando din Madrid, unde a fost admis direct în anul III.

În anul 1898 se întoarce la Barcelona, fiind bolnav de scarlatină, iar o perioadă a locuit în satul Horta de Ebro, unde a realizat schițe și peisaje.
La vârsta de 19 ani, în anul 1900, Pablo Picasso are prima sa expoziție de pictură, în localul Els Quatre Gats/La patru pisici din Barcelona, unde întreaga lume artistică și intelectuală a capitalei Cataluniei îi admiră talentul.

Începând cu anul 1901, lucrările sale sunt semnate cu numele mamei sale, el considerând că Picasso „sună foarte bine”, artistic vorbind.
Călătorește foarte des între Spania și Franța, fiind atras, la Paris, de operele lui Auguste Renoir și Claude Monet, tot acolo își prezintă câteva picturi la galeristul Ambroise Vollard și îl cunoaște pe pictorul Max Jacob, de care îl va lega o prietenie trainică.

În anul 1904, se hotărăște să se stabilească definitiv la Paris, într-o casă veche, numită Bateau Lavoir, unde își aflaseră adăpost, laolaltă studenți, pictori, actori și sculptori.

Acum începe așa-numita „perioadă albastră” din cariera sa, caracterizată de tablouri triste, în tonuri albastre reci, ce sugerează melancolia, suferința, sărăcia și singurătatea.
La Bateau Lavoir o va cunoaște pe o anume Fernande Olivier, o brunetă chipeșă și elegantă, de care se va îndrăgosti iremediabil și alături de care va locui.
A urmat, imediat, „perioada roz” a carierei lui Picasso, în care pictura apare senină, în nuanțe deschise.
Artistul începe să meargă din ce în ce mai des la circ, unde este fascinat de arlechini, acrobați și clovni, motive suficient de puternice pentru ca astfel de personaje să fie întruchipate în lucrările sale.

În vara anului 1905, se va afla într-un sat din Pirinei, împreună cu iubita sa, unde va lucra la tablourile care vor demarca așa-numita „perioadă primitivă” a artei sale, caracterizată de spargerea tuturor barierelor clasice în prezentarea chipului uman. Tot acum, Picasso începe să picteze exclusiv din imaginația sa și va renunța la modele.

În anul 1907, încheie lucrul la tabloul „Domnișoarele din Avignon”, o lucrare absolut remarcabilă, care va prefața nașterea unui nou curent artistic, cubismul, care nu însemna altceva decât un mod cu totul nou, original, de tratare a formelor, de a reduce orice obiect la forma geometrică elementară, cubul. Astfel, obiectele se descompun în părți elementare, pentru a fi din nou reconstruite pe suprafața pictată.
În perioada 1908-1914, Picasso definește, alături de Georges Braque, elementele caracteristice ale acestui curent, de reprezentare a obiectelor tridimensionale în suprafața bidimensională a tabloului, fără deosebiri între prim plan și fond.

Din anul 1912, începe „faza sintetică” a cubismului, în care Picasso folosește în lucrările sale hârtia lipită sub formă de colaj, prin care își propune să amplifice diferența între suprafața tabloului și relieful obiectelor.

Aceasta este și perioada în care viața lui Picasso se va schimba radical, lucrările sale sunt vândute din ce în ce mai scump, iar sărăcia va fi dată uitării. Următorul pas va fi cumpărarea unei case în cartierul burghez Montparnasse, unde va locui alături de o nouă iubită, Marcelle Humbert.
În anul 1915 îi va cunoaște pe scriitorul Jean Cocteau și pe Seghei Diaghilev, conducătorul ansamblului avangardist Les Ballets Russes, pentru care va creiona decorurile și costumele pentru spectacolul de balet „Parada”, care va fi pus în scenă de Jean Cocteau, în anul 1917.

În perioada următoare va călători alături de acest corp de balet, iar aici o va cunoaște pe remarcabila dansatoare Olga Koklova, cu care se va căsători în anul 1918.
Va vizita, în Italia, Napoli și ruinele de la Pompei, unde este fascinat de picturile murale romane. Este perioada în care Pablo Picasso va reveni stilul figurativ al compozițiilor, reprezentate naturalist, cu jocuri de lumini și umbre.
În anul 1921 se naște primul său copil, Paul, însă după scurtă vreme cei doi soți se vor despărți formal, artistul făcând o pasiune nebună pentru tânăra Marie-Thérèse Walter.
În anul 1923, Picasso realizează două din lucrările sale excepționale, „Nud șezând”, în care desenul elegant se limitează la reprezentarea contururilor corpurilor de femei, și „Arlechin cu mâinile împreunate”, o lucrarea care amintește prin colorit de „perioada roz”.
Doi ani mai târziu, tabloul său ”Trei dansatoare”, participă la prima expoziție suprarealistă din Paris – Picasso nefiind un artist suprarealist propriu-zis decât prin faptul că opera sa redă doar o reprezentare interioară. Tot în acest curent au fost plasate și alte două lucrări ale sale realizate în anul 1933, „Pictorița” și „Nud în mijlocul unui peisaj”.

În 1935, Picasso se desparte și în fapt de Olga Koklova, soția sa, însă el o cunoscuse deja pe Dora Maar, pictoriță și fotografă, cu legături puternice în cercul artistic al suprarealiștilor.

Dora Maar îi va satisface lui Pablo Picasso nevoia de corespondență intelectuală, pe care avea să mărturisească că nu o întâlnise la nicio altă femeie, însă din câte se pare nu o părăsise nici pe Marie-Thérèse, mai vechea sa iubită.

A urmat Războiul Civil Spaniol (17 iulie 1936 – 1 aprilie 1939), un conflict în care forțele franchiste sau naționaliste, conduse de generalul Francisco Franco au învins forțele Republicane sau Legaliste – cuprinzând liberali anticlericali, socialiști, comuniști, anarhiști și autonomiști – ale celei de a doua Republici Spaniole. Picasso își face acum intrarea în lumea politică, fiind susținător declarat al guvernului republican, mai ales după ce, cu sprijinul acestuia, este numit director al Muzeului Prado.

În iulie 1937, are loc la Paris „Expoziția Mondială”, unde va expune „Guernica”, lucrare dedicată orașului basc cu același nume, bombardat de aviația germană, la 26 aprilie 1937. Războiul și ororile lui sunt sugestiv redate în ampla lucrare, dar și în „Femeia care plânge” și „Cripta”.
În anul 1938, a locuit o vreme la Mougins, apoi la Antibes, a lucrat colajul „Femei la toaletă” și a pictat „Pescuit de noapte la Antibes”.
În 1940, Pablo Picasso are o importantă retrospectivă, la New York, iar în 1941, a scris farsa suprarealistă „Dorința prinsă de coadă”.

În anul 1944, implicarea sa politică va culmina cu înscrierea în Partidul Comunist Francez, iar în perioada ocupației germane a Parisului, atelierul său din Rue des Grands Augustins devine un punct de întâlnire al artiștilor și literaților, unul dintre artiștii care frecventau aceste întâlniri fiind filosoful francez, reprezentant al existențialismului, scriitorul, jurnalistul și militantul social Jean-Paul Sartre.

În anul 1946, Picasso se desparte de Dora Maar, după ce începuse o relație de dragoste cu tânăra pictoriță Françoise Gilot, alături de care se va muta în sudul Franței.
Ei vor locui la Vallauris, loc în care Picasso se dedică sculpturii, ceramicii și litografiei.
Artistul a participat la Congresul Intelectualilor pentru Pace de la Varșovia, prilej cu care a vizitat Cracovia și Auschwitz (1948), iar litografia sa „Porumbelul” a devenit afișul Congresului Mondial de Pace de la Paris, din 1949.

Tot în anul 1949, se naște fiica sa, Paloma, însă în 1953 Pablo și Françoise se vor despărți.
În 1950, Picasso a fost la Conferința Mondială pentru Pace de la Sheffield și a devenit cetățean de onoare al satului Vallauris.
Aflat sub puternica impresie a războiului din Coreea, Picasso a pictat compoziția „Masacrul din Coreea” (1951), apoi a realizat, pentru capela mănăstirii din Vallauris, „Război și Pace” (1952) și alte 200 de schițe rămase neterminate.

Au urmat ani de creație rodnică, retragerea din Partidul Comunist și, bineînțeles, o nouă poveste de dragoste, trăită alături de Jacqueline Roque – el avea 72 de ani, iar ea doar 26. Cei doi se vor căsători în anul 1961.

În anul 1963 este inaugurat „Muzeul Picasso” din Barcelona, care, ulterior va găzdui o mare parte din operele sale.
Începând cu anul 1964, lucrările sale ajung în expoziții din Japonia și din Canada, iar în 1965, a reluat seria de tablouri pe tema „pictorul și modelul”, precum și peisaje.

În anul 1966, Picasso a avut o retrospectivă cu 700 de lucrări la Grand Palais și la Petit Palais, din Paris, iar în 1967, a avut expoziții la Londra și la New York și a refuzat să primească Legiunea de Onoare a Franței.
La 8 aprilie 1973, Pablo Picasso trece la cele veșnice, la Mougins, în apropiere de Cannes, la vârsta de 91 ani, fiind înmormântat pe proprietatea sa de la Château de Vauvenargues.

Picasso și-a trăit viața și a creat cu o deosebită pasiune, iar similar cu modul în care tablourile cubiste au descompus realitatea, și opera lui Picasso este o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea și totodată viața particulară a artistului, multe din creațiile sale semănând a jurnal intim menit să glorifice frumusețea femeilor pe care le-a iubit. Aflat mereu în căutarea frumosului pentru a fi transpus în artă, Picasso a recurs mereu la infidelități și la relații noi.

Tocmai de aceea, Picasso a trăit prin și pentru artă, devenind un geniu artistic cu o viață personală fabuloasă și cel mai important artist al lumii din secolul trecut.