Persoanele implicate în cazul tinerei care a născut la Institutul Mamei și Copilului, suspendate din serviciu

  • 04 Ianuarie 2018 17:15
0%
00:00:00
00:00:00

Persoanele implicate în cazul tinerei care a fost lăsată să nască singură în toaleta Institutului Mamei și Copilului au fost suspendate din serviciu pe durata desfășurării anchetei, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Cazul s-a întâmplat acum două săptămâni, ajungând public după ce tânăra a scris pe o rețea de socializare despre momentele prin care a trecut. Unii experți remarcă faptul că acest caz nu este unic. În Republica Moldova, foarte mulți pacienți se plâng că serviciile medicale în spitalele sunt nesatisfăcătoare, însă nu știu de fiecare dată cum ar trebui să procedeze în astfel de situații. 

O femeie a povestit în aceste zile, pe rețelele de socializare, despre situația prin care a trecut la Institutul Mamei și Copilului din Capitală, la mijlocul lunii decembrie. Sub anonimat, femeia a scris că a fost nevoită să nască în toaleta instituției și că personalul medical a refuzat  să-i acorde sprijinul necesar și să cheme medicul. Femeia mărturisește că durerile au continuat 23 de ore și că a născut singură un făt mort, în cea de-a 21 săptămână de sarcină. Abia în cea de-a 18-a săptămână de sarcină, medicii au descoperit că fătul are malformații, afirmă femeia în mesajul publicat pe rețelele de socializare.

Potrivit administrației Institutului Mamei și Copilului, pacienta a fost internată în data de 9 decembrie, zi în care a fost investigată clinic, iar peste două zile a fost efectuată ultrasonografia, care a confirmat diagnosticul de anomalii de dezvoltare ale fătului. Tot atunci, după un consiliu medical, a fost inițiată întreruperea medicamentoasă a sarcinii.

Din păcate, cazul femeii care spune că a fost tratată cu indiferență și brutalizată de către personalul medical nu este unic. Foarte mulți pacienți sunt nesatisfăcuți de serviciile medicale din Republica Moldova, spune expertul în etică și legislație medicală, Rodica Gramma.

„Trebuie investigat cazul și să vedem ce s-a întâmplat. Din ceea ce înțeleg eu a fost o lipsă de comunicare totală, unde femeia a fost pur și simplu lăsată simplă cu problema ei. Eu înțeleg că este o lipsă acută de personal medical în instituții, înțeleg că o asistentă medicală trebuie să asiste pe noapte mai mulți pacienți, dar nimic nu poate îndreptăți aroganța sau brutalitatea. Eu înțeleg că lucrătorii medicali sunt foarte prost salarizați, dar nu este bolnavul vinovat de lucrul acesta, cereți salariu de la angajator, dar nu de la omul bolnav care a venit și are și el durerea lui. Sunt multe cazuri când pacienții se plâng pe indiferență și brutalitate”.

Și Ministerul Sănătății a anunțat printr-un comunicat de presă că a inițiat o anchetă internă pe marginea acestui caz.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău