Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor putea obține microcalificări avantajoase

  • 17 Mai 2024 17:34
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor putea obține microcalificări avantajoase

Obținerea microcalificărilor pe tot parcursul vieții, acordate pentru experiențe de învățare obținute în termen restrâns, a fost subiectul atelierului de lucru desfășurat la Chișinău de către Organizația Internațională a Muncii prin intermediul proiectului „Angajarea incluzivă și productivă în Moldova”, cu asistența financiară a Secretariatului de Stat Elvețian pentru Afaceri Economice, transmite un comunicat al Ministerului Muncii și Cercetării.

„Introducerea microcalificărilor pentru învățarea pe tot parcursul vieții va permite persoanelor din Republica Moldova care sunt în căutarea unui loc de muncă să se adapteze mai bine la necesitățile în continuă schimbare ale pieței muncii. Expertiza Organizației Internaționale a Muncii ne va fi de un real folos pentru a implementa aceste practici la noi în țară, astfel ca să putem oferi formare profesională și vocațională, care să răspundă cerințelor pieței muncii”, a concretizat Galina Rusu, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării.

Experiența internațională privind oportunitățile de implementare a microcalificărilor pentru învățarea pe tot parcursul vieții și formarea adulților a fost prezentată de experți din Irlanda și Estonia, precum și de Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale.  

Microcalificările sunt o modalitate flexibilă, direcționată de a ajuta oamenii să-și dezvolte cunoștințele, abilitățile și competențele de care au nevoie pentru dezvoltarea lor personală și profesională. Acestea permit dezvoltarea abilităților necesare pentru reorientarea profesională într-un mod rapid.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
30,98
Nori împrăștiați
Umiditate:23 %
Vint:4,92 m/s
Tue
21
Wed
22
Thu
23
Fri
25
Sat
27

Ultimele știri

Ora de Vârf | Încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către drone rusești și reacțiile de la Chișinău, printre subiectele dezbătute în emisiunea din 27 iulie (Audio)

Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană

Ținte aeriene la frontiera fluvială cu Ucraina. Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis pentru locuitorii din zona Tulcea

INTERVIU | Modificări la Codul Electoral pentru alegerile din UTA Găgăuzia. Deputatul Igor Chiriac: Ne propunem ca acest proiect de lege să fie votat în prima lectură chiar în această săptămână

Piața muncii din R. Moldova se confruntă cu un deficit de personal în anumite domenii. Stas Madan: „Deficitul este resimțit mai ales în municipiile Chișinău și Bălți, unde activitatea economică este mai intensă”

Dorin Junghietu: „R. Moldova are nevoie de reguli predictibile, de mai puțină birocrație, de investiții accelerate în rețele și de o piață concurențială care să funcționeze în beneficiul consumatorilor”

Maia Sandu, despre redeschiderea centurii de ocolire a localității Slobozia Mare: „Vom continua să investim în drumuri mai bune, demne de o țară europeană”

Ambasadorului Rusiei la București i-au fost puse în față fragmente din drona doborâtă de F-16. România expulzează un angajat al Ambasadei

Control la Agenția Medicamentului după investigațiile din presă. Ministerul Sănătății va verifica gestionarea dosarelor și calitatea dispozitivelor medicale

Numărul operațiilor de cataractă a crescut cu peste 1100 în primul semestru al anului. Peste 8.000 de persoane au beneficiat de intervenții

Arhivă Radio Chișinău