Percheziții și rețineri la Biroul vamal "Nord". Șapte angajați vamali, inclusiv șeful biroului, sunt cercetați de CNA într-un dosar de corupție

  • 03 Iulie 18:15
Percheziții și rețineri la Biroul vamal

Șeful Biroului Vamal „Nord” al Serviciului Vamal, precum și alți șase funcționari vamali, inclusiv șefi ai posturilor vamale din cadrul Biroului Vamal „Nord”, sunt cercetați de către ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Chișinău în cadrul unei cauze penale, în care sunt bănuiți de fapte de corupere pasivă. În urma perchezițiilor, efectuate în această dimineață, 6 vameși, inclusiv șeful Biroului, au fost reținuți pentru 72 de ore, iar un funcționar urmează a fi cercetat în stare de libertate, potrivit Centrului Național Anticorupție.

Potrivit probelor administrate de CNA, s-a constatat că bănuiții ar fi organizat o schemă infracțională, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit remunerații ilicite de la persoane fizice și persoane juridice pentru urgentarea sau eludarea unor proceduri vamale, materializate prin favorizarea celor din urmă la introducerea sau tranzitarea bunurilor pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, contrar prevederilor legii. Astfel, în cadrul investigațiilor efectuate de CNA s-a documentat pretinderea și acceptarea de către bănuiți de la persoanele care introduceau marfă prin posturile vamale a unor remunerații ilicite ce variau între 1,5 mii de euro și 9 mii de euro.

Astăzi, au avut loc 21 de percheziții la domiciliile, birourile de serviciu și automobilelor funcționarilor vamali din cadrul Biroului Vamal „Nord”, implicați în schema infracțională. 

Cercetările pe caz sunt în desfășurare sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău.  reveni cu detalii.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:7,2 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău