Percheziții CNA la domiciliul unui fost primar din raionul Glodeni. Este cercetat pentru tăinuirea actelor unui proiect de infrastructură de 8 milioane de lei
-
03 Octombrie 13:09

Un fost primar al unei localități din raionul Glodeni și o persoană juridică, cu sediul în municipiul Chișinău, sunt vizați într-o cauză de sustragere și tăinuire a documentelor unui proiect de infrastructură în valoare de peste 8 milioane de lei.
În dimineața zilei de 3 octombrie, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul fostului primar din raionul Glodeni, precum și la domiciliul și sediul persoanei juridice vizate în cauză.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), cei doi ar fi sustras și ascuns documentația tehnică a proiectului „Investigații capitale la sistemul de alimentare cu apă și canalizare”, ceea ce împiedică actuala administrație locală să finalizeze lucrările și să dea în exploatare apeductul. În acest proiect au fost deja investite peste 8 milioane de lei din fonduri publice.
CNA precizează că persoanele sunt cercetate în stare de libertate.