Pentru organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene s-au cheltuit din buget 13 milioane de lei
-
06 Iulie 2023 12:27
Pentru organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene, care a avut loc pe 1 iunie în localitatea Bulboaca s-au cheltuit din buget 13 milioane de lei. România, Franța, Suedia, Suedia dar și alți parteneri ai Rep. Moldova și-au asumat o parte din cheltuielile pentru organizarea summit-ului, a menționat Nicu Popescu, transmite Radio Chișinău.
Șeful diplomației moldovenești, Nicu Popescu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că 5,7 milioane de lei au fost alocate pentru achiziționarea serviciilor de organizare a Summitului și locațiune. Celelalte cheltuieli au fost pentru amenajarea corturilor pentru activitatea sutelor de jurnaliști acreditați să reflecte evenimentul, pentru sisteme de sonorizare, sunet, spatii, ecrane, transportul delegaților și procurarea de combustibil dar și pentru organizarea unei recepții pentru oficialii prezenți la summit.
Amintim că la summitul care a avut loc la Castel Mimi din localitatea Bulboaca, au fost prezente aproape 50 de delegații, președinți de state, șefi de guverne și liderii Uniunii Europene.
De asemenea, la eveniment au fost acreditați 700 de jurnaliști străini.
În acest sens, MAEIE a contract serviciile următorilor agenți economici:
Castel MIMI - achiziționarea serviciilor de organizare a Summit-ului Comunității Politice Europene și serviciilor de locațiune pentru perioada 27.04-02.06.2023, în valoare de 5 743 600 lei. Aceste servicii au inclus:
- locațiunea spațiului pentru eveniment (inclusiv utilități și servicii comunale) pentru perioada 27.04-02.06.2023;
- servicii de amenajare a spațiului pentru presă;
- transportarea, instalarea și chiria a trei corturi cu podea, mocheta, sistem de răcire a câte 675 m2 și mobilier necesar pentru centrul de presă. Cele trei corturi au fost închiriate pentru următoarea perioadă: 20.05-02.06.2023 - perioadă necesară pentru transportare, instalare/dezinstalare și amenajare;
- servicii decor floral;
- servicii de asigurare a curățeniei spațiului pe întreaga durată a evenimentului;
- servicii de catering pentru 1200 de persoane.
Media Show Grup SRL - achiziționarea serviciilor de organizare a Summit-ului Comunității Politice Europene în valoare de 7 000 123 lei. Aceste servicii au inclus:
- servicii de design și branding;
- asigurarea cu echipament pentru sunet și lumini;
- amenajarea zonelor de lucru și spațiilor cu mobilier, echipamente, construcții speciale pentru organizarea spațiului adițional pentru ședințele meselor rotunde, podium pentru presă, stand pentru poza de grup, delimitatoare, garduri, etc;
- asigurarea și instalarea cabinelor de traducere. Acestea au fost contractate din România, pentru a corespunde standardelor stabilite de către Comisia Europeană;
- producerea de bannere și bunuri protocolare;
- asigurarea logisticii.
Baza Auto a Cancelariei de Stat - asigurarea transportului pentru delegații și cheltuieli de combustibil, în valoare de 377 643 lei.
Palatul Republicii - organizarea concertului pentru delegațiile oficiale care au sosit pe 31 mai, în valoare de 7 500 lei și recepția oficială de bun venit, în valoare de 199 653 lei.
În procesul de organizare au fost stabilite mai multe parteneriate cu o serie de agenți economici din țară, care au oferit în folosință, cu titlu gratuit, mijloace de transport puse la dispoziție pentru șefii delegațiilor oficiale, iar unicele cheltuieli suportat în acest sens au fost pentru combustibil.
Alte cheltuieli efectuate de instituțiile statului au fost direcționate pentru îmbunătățirea infrastructurii - drumuri, IT, amenajarea teritoriului, etc., beneficiarul final al cărora este societatea.