Pentru Igor Dodon „lucrurile alunecă încet, dar sigur, pe partea descendentă” (Revista presei)

  • 22 Noiembrie 2017 09:41
Pentru Igor Dodon „lucrurile alunecă încet, dar sigur, pe partea descendentă” (Revista presei)

Revista presei din 22 noiembrie 2017

Guvernul adoptă bugete electorale în grabă și fără transparență, scrie Mold-street, după ce ieri, cu o întârziere de aproape trei luni, Guvernul a publicat și adoptat proiectul Legii Bugetului de stat și alte două bugete pentru anul 2018. O analiză sumară a acestor documente denotă că ele au o puternică orientare electorală și că au fost pe alocuri "cârpite" în grabă, scrie publicația economică.

După publicarea știrii privind retragerea de pe agenda ONU a chestiunii privind aflarea trupelor rusești pe teritoriul R. Moldova, Ziarul de Gardă atrage atenția că Guvernul nu a făcut niciun efort, timp de o lună, de a informa cetățenii despre faptul că această chestiune a fost retrasă de pe agenda ONU, nici care au fost cauzele retragerii și pașii ulteriori.

Adevărul reține declarația premierului Pavel Filip care a anunțat aseară că Republica Moldova rămâne fermă și consecventă în solicitarea sa de a include pe Agenda ONU acest subiect, de retragere a forțelor militare străine de pe teritoriul său. El a precizat că Republica Moldova a cerut o amânare tactică de examinare a acestui subiect din ordinea de zi a Comitetului General, din nesiguranța unui rezultat pozitiv, dar în niciun caz retragerea subiectului.

Dodon este un agent de influență rusă, titrează Adevărul care îl citează pe unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști ucraineni, Dmitrii Gordon. Declarația jurnalistului a fost făcută în seara de marți, 21 noiembrie, în cadrul unei intervenții telefonice la postul public de televiziune din Rusia „Rossia 1”.

După referendumul eșuat de duminică, Evenimentul Zilei comentează că pentru Igor Dodon „lucrurile alunecă încet, dar sigur, pe partea descendentă. Locomotiva din capul statului dă semne de oboseală vizibilă, sleită de aburii puterii, iar vagoanele trenului pro-estic stau să deraieze de pe șinele euro-asiatice. Potrivit autorului, eșecul suferit de socialiști și Dodon în referendumul de duminică pentru demiterea primarului suspendat al Capitalei nu este doar un eveniment singular. Ca un barometru, referendumul a măsurat presiunea din societatea moldovenească, gata să nu mai înghită poveștile populiste ale lui Dodon”, scrie EVZ.

Societatea civilă din R. Moldova inițiază un REFERENDUM pentru ANULAREA sistemului mixt, titrează Ziarul Național. Este vorba de o inițiativă civică, neafiliată politic, prin care se dorește anularea „deciziei abuzive” de a aproba sistemul mixt, care afectează partidele de opoziție și pe cetățenii care votează.

Timpul se întreabă: „Ce modele oferă societatea noastră pentru tineri? Ce profesie ar vrea să practice un copil din Republica Moldova pe viitor când vede că medicii, profesorii, pompierii sau salvatorii au lefuri mizere, locuiesc în garsoniere strâmte și în fiecare lună se gândesc cum să reziste până la următorul salariu. Ca să trăiască bine aici, copilul din Moldova trebuie să-și antreneze de mic deprinderile criminale, să calce peste cei slabi, să nu aibă scrupule, să nu fie onest niciodată și, dacă e cazul, să aplice forța. Avem un viitor extraordinar – noua generație de moldoveni va fi formată din politicieni, judecători, preoți, funcționari și afaceriști pe de o parte, iar pe cealaltă parte, vom avea doar pușcăriași, scrie Timpul.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
23,29
Nori împrăștiați
Umiditate:52 %
Vint:3,6 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău