Pentagonul efectuează un survol de observare deasupra Rusiei

  • 22 Februarie 2019 12:01
Pentagonul efectuează un survol de observare deasupra Rusiei

Pentagonul a anunțat joi efectuarea unui zbor de observare deasupra Rusiei pentru a evalua stadiul și activitățile forțelor armate ruse, în conformitate cu așa-numitul tratat internațional 'Open Sky' ('Cer deschis'), potrivit AFP, preluată de AGERPRES.

Acest tratat - semnat în 1992 la Helsinki și intrat în vigoare în 2002 - permite celor 34 de țări semnatare a acordurilor Conferinței de Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) să-și survoleze una alteia teritoriile pentru a observa activitățile militare și măsurile de control al armamentului.

'Acesta este primul zbor Open Sky pe care SUA îl efectuează deasupra Rusiei din noiembrie 2017, după impasul care a împiedicat zborurile obișnuite pentru toate părțile pe parcursul anului 2018', a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării, locotenent-colonelul Jamie Davis.

'În octombrie 2018, părțile semnatare ale tratatului au ajuns la un consens cu privire la aprobarea zborurilor alocate părților pentru întregul an 2019, iar mai mulți semnatari, inclusiv Statele Unite, au început să efectueze aceste survoluri', a adăugat el.

Pentagonul a efectuat la începutul lunii decembrie un zbor de observare 'extraordinar' deasupra Ucrainei pentru a reafirma sprijinul SUA față de această țară după incidentul naval din Marea Neagră, când nave de patrulare rusești au deschis focul și sechestrat trei vase ucrainene cu tot cu echipaje în apropiere de strâmtoarea Kerci.

Calendarul acestor zboruri este stabilit în avans, iar termenul 'extraordinar' semnifică faptul că survolul a fost efectuat în afara calendarului obișnuit.

Zborul de joi, despre care Rusia a fost informată la 12 februarie, urmează să dureze până vineri și aparatul, un avion de supraveghere OC-135, trebuie să părăsească Rusia sâmbătă, a precizat purtătorul de cuvânt citat.

'Șase observatori ai Federației Ruse se află la bordul aparatului american pentru a supraveghea toate fazele survolului', a adăugat locotenent-colonelul Davis.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
27,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:7,72 m/s
Fri
21
Sat
18
Sun
17
Mon
13
Tue
17
Arhivă Radio Chișinău