Pentagonul avertizează: ”Aeronavele ruse pot fi doborâte”
-
22 Decembrie 2017 14:55
Pentagonul acuză Rusia de încălcarea deliberată a acordului privind prevenirea incidentelor dintre aeronavele americane și ruse în spațiul aerian sirian, scrie Radio Liberty.
„Rusia refuză să respecte cadrul de cooperare stabilit prin acord bilateral în Siria. Unele dintre cele șase incidente care au avut loc în spațiul aerian sirian nu erau erori normale. Încercăm să rezolvăm problema la cel mai înalt nivel „, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Dana White.
Săptămâna trecută, doua avioane F-22 ale SUA au interceptat două aparate ruse Su-25 de pe malul estic al Eufratului și au trimis rachete de semnalizare în direcția lor. Moscova susține că incidentul a avut loc la vest de Eufrat. Cu toate acestea, sambata trecuta, o altă aeronavă rusă a atacat din nou o țintă la est de Eufrat, fără a notifica în prealabil SUA sau aliații săi, asa cum cere intelegerea, a declarat reprezentantul armatei SUA, citat de CNN.
”Partea americană expriam îngrijorare de faptul că, urmare a unor astfel de acțiuni, avioanele ruse pot fi doborâte”, adauga oficialul militar american.
Pe linia albiei fluviului Eufrat, pe o distata de 70 km, trece linia de separare în Siria între forțele coaliției conduse de SUA și cele sprijinite de Rusia, convenita luna trecută.
Donald Trump și Vladimir Putin au confirmat intenția țărilor lor de a menține canalele de comunicare deschise și de a evita ciocnirile, incusiv între aliații lor, în lupta comuna împotriva ISIS.
„Cauzele acestor accidente nu sunt cunoscute cu exactitate. Sunt din cauza unei erori de pilotaj, comportament de vitezoman sau dorința conștientă de a crea o situație periculoasă, dar vom desluși ițele neaparat“, – a promis cu câteva zile în urmă John Mattis, secretarul american al apărării.
Sursa: paginaderusia.ro