Pensionarii care s-au născut până în anul 1945, s-au pensionat înainte de anul 1999, vor primi o plată unică de 3 mii de lei

  • 06 Decembrie 2023 15:34
Pensionarii care s-au născut până în anul 1945, s-au pensionat înainte de anul 1999, vor primi o plată unică de 3 mii de lei

Pensionarii care s-au născut până în anul 1945, s-au pensionat înainte de anul 1999 și care ridică o pensie mai mică de 3 mii de lei vor primi o plată unică de 3 mii de lei. Ministerul Muncii și Protecției Sociale estimează că de această plată vor beneficia peste 56 de mii de bătrâni, transmite IPN.

De ce am selectat acest grup? De aceea ce că acest grup de pensionari a ieșit la pensie în perioada de tranziție. Modificarea regulilor de clacul al pensiei de-a lungul anilor și lipsa datelor istorice privind veniturile salariale au făcut ca pensiile lor să fie mult prea mici, chiar dacă ei au muncit toată viața, au cotizat în bugetul care a fost la acel moment, dar pentru că sistemul era în proces de creare, ei au fost nedreptățiți”, a declarat într-o conferință de presă ministrul muncii și protecției sociale Alexei Buzu.

Ministrul a prezentat și alte măsuri de suport pentru populație în perioada rece a anului. Printre acestea se numără acordarea unei plăți unice în mărime de 5 mii de lei pentru peste 3 mii de familii în care sunt îngrijiți copii cu dizabilități severe. O plată unică de 5 mii de lei va fi oferită pentru peste 7 mii de familii cu persoane cu dizabilități încadrate în serviciul de asistență personală.

A patra măsură se referă la plata unică de 5 mii de lei pentru 1261 de femei însărcinate sau care alăptează, cu copii de la 0 la 13 luni, și care sunt beneficiare de ajutor social. Altfel spus, oferim această plată unică de 5 mii de lei pentru femeile însărcinate sau care alăptează, care se află în sărăcie sau sărăcie extremă”, a menționat ministrul.

La fel, urmează să fie acordat un spor unic pentru toți angajații din sistemul de asistență socială. Este vorba de circa 9700 de angajați din diverse instituții al sistemului național de asistență socială, inclusiv asistenții parentali profesioniști.

Programele de suport vor fi implementate cu suportul financiar al partenerilor de dezvoltare – UNFPA, UNICEF, UNHCR, IOM și WFP.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie moderată
Umiditate:80 %
Vint:8,75 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău