Pensionarii au protestat față de reforma sistemului de pensii: Vrem „o reformă adevărată, nu mimată”
-
16 Decembrie 2016 13:23
Pensionarii au ieșit să protesteze împotriva reformei sistemului de pensii, care a fost aprobată în prima lectură în Parlament, și să ceară, spun ei, „o reformă adevărată, nu mimată”.
Președintele Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova, Victor Leancă, a declarat pentru IPN că reprezentanții Uniunii au cerut, înainte de aprobarea proiectului, să existe o argumentare financiară clară de unde se vor găsi sursele financiare necesare pentru majorarea pensiilor propusă de către Guvern.
„Este necesară majorarea pensiilor. Noi susținem reforma sistemului de pensii, dar nu o reformă mimată, de ochii lumii. Categoric, nimeni nu este de acord cu majorarea vârstei de pensionare. Avem o declarație publică pe care o vom citi pensionarilor, după care vom merge cu ea la președintele Parlamentului, prim-ministru și președintele ales”, a spus Victor Leancă.
Acesta a subliniat că a insistat de mai multe ori ca un reprezentant al Uniunii Pensionarilor să fie inclus în grupul de lucru de pe lângă Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familie care s-a ocupat de elaborarea proiectului, însă așa și nu a fost nimeni invitat la masa de discuții, iar proiectul a fost elaborat fără a lua în considerare și opinia pensionarilor.
Despre propunerea Guvernului de a egala vârsta de pensionare, și anume 63 de ani pentru bărbați și femei, Victor Leancă a spus că prevederile care se referă la vârsta de pensionare trebuie abordate în ultimul rând. Până atunci e nevoie de mers treptat pe soluționarea problemelor ce țin de identificarea surselor necesare, ridicarea nivelului de trai al oamenilor etc.
Pensionarii veniți din diverse raioane ale țării au spus că nu sunt de acord cu modificările propuse și vor o pensie mai bună pentru că au contribuit toată viața. Unii din ei au spus că sunt împotriva majorării vârstei de pensionare, când lipsesc locurile de muncă, iar oamenii mai în vârstă sunt discriminați la angajare.