Pedeapsa pentru viol în România ar putea deveni similară celei pentru omor

  • 25 Februarie 2018 17:17
Pedeapsa pentru viol în România ar putea deveni similară celei pentru omor

Pedeapsa pentru viol în România ar putea deveni similară celei pentru crimă, potrivit unui proiect de lege depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, la Senat, cu scopul scăderii numărului acestor infracțiuni și sporirea protecției victimelor.

"Raportul sexual (...) cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește, cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi", potrivit proiectului de lege pentru modificarea Codului penal, depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, la Senat, potrivit MEDIAFAX.

Pedeapsa este detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi atunci când: victima se află în îngrijorea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; victima este rudă în line directă, frate sau soră, victima nu a împlinit vârsta de 16 ani, fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice, fapta avut ca urmare vătămarea corporală, fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, potrivi sursei citate.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este detențiune pe viață și interzicerea unor drepturi, se arată în proiectul de lege.

Prin acest proiect legislativ pedeapsa pentru viol devine similară celei pentru crimă, susține Tudor Ciuhodarul, în expunerea de motive.

"Acest proiect de lege prevede înăsprirea pedepselor pentru viol având ca obiectiv scăderea numărului acestor infracțiuni și protecția victimelor. Prin aceste proiect legislativ pedeapsa pentru viol devine similară celei pentru crimă", se arată în expunerea de motive.

Deputatul PSD afirmă că, în România, au loc anual peste 2.500 de violuri.

"Conform statisticilor Poliției Române, un viol are loc la fiecare patru ore. Deși statisticile oficiale indică o creștere a numărului de infracțiuni de viol, Noul Cod Penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, prevede pedepse mai blânde pentru autori decât precedentul cod. Actuala lege validează ideea conform căreia violul e o infracțiune minoră și nu descurajează producerea unor astfel de fapte abominabile și nici nu asigura protecție victimei", spune social-democratul.

În aceste condiții nu este o surpriză că numărul dosarelor legate de abuzurile sexuale "a explodat", adaugă deputatul PSD, amintind că Iașul și Vasluiul ocupă primele două locuri, iar în 2014 doar în Iași numărul de dosare legate de abuzurile sexuale a depășit de cinci ori media națională.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prima cameră sesizată, în data de 22 februarie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-2,76
Ceață
Umiditate:86 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău