Pe urmele dacilor (VIDEO)
-
07 Iunie 2016 14:35
Sarmizegetusa, o fortăreață cuprinzând un complex de sanctuare, era cândva centrul strategic al sistemului defensiv dac.
Situată în Munții Orăștiei, la altitudinea de 1200 metri, cetatea se prezenta sub cu forma unui patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră, așa-numitele murus dacicus. Unii istorici sunt de părere că numele i s-ar traduce drept „Cetatea de pe stâncă”, sau „Cetatea înaltă”.
Zidul cetății avea inițial 3 metri grosime și o înălțime de aproape 4 - 5 metri. La 100 de metri spre est, în dreptul porții cetății, se află sanctuarele, care au forme și mărimi variate. Nu se știe, însă, dacă erau șapte sau opt sanctuare patrulatere, pentru că ele au fost ”afectate” de romani.
Video: Filmare si procesare de Ilie Pintea.
Civilii locuiau în apropierea fortăreței, pe terase, iar nobilimea primea în rezidențele ei apă adusă prin țevi ceramice. Obiectele arheologice descoperite până acum susțin ipoteza potrivit careia dacii ar fi avut un standard înalt de viață.
Apogeul cetății dacice a fost atins, însă, sub conducerea lui Decebal (87 – 106). Capitala Daciei a fost cucerită și distrusă de armata romană în anul 106 d.H. Ruinele sale au fost scoase la lumină pentru prima dată în 1923 datorită săpărturilor făcute sub îndrumarea catedrei de Arheologie a Universității din Cluj-Napoca.
Rolul Strategic al Cetății Sarmizegetusa
Sarmizegetusa avea un rol strategic deosebit de important. Așezată în vestul Țării Hațegului - așa cum am mai spus - ea permitea accesul rapid spre Banat, prin Porțile de Fier ale Transilvaniei, de unde se putea trece în alte provincii romane aflate la Sud de Dunăre. Romanii au construit aici capitala provinciei Dacia Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Zidurile noului oraș închideau în interior o suprafață de aproape 33 hectare. În afara lor, aceiași romani au construit foarte multe monumente publice, locuințe particulare, sau morminte.
Imediat la intrarea în oraș, în anii ’80, a fost cercetat, fără a fi terminat, Domus Procuratoris, Palatul Procuratorului financiar al Provinciei Dacia Apulensis. În anii ’90 au continuat săpăturile în zona forului coloniei, centrul orașului de odinioară. Astăzi cercetările arheologice se focalizează pe zona centrală a așezării și în cimitirul de est al orașului, iar o echipă germană face săpături în zona sacră, a templelor, unde au și descoprit un templu nou.
Astăzi, Cetatea Sarmizegetusa este un monument protejat al Patrimoniului UNESCO. De curând s-a construit și drumul către ea: mai multi turiști, adică mai cunoscută și mai bogată, dar și cu posibil mai multe probleme. I se alătură Cetățuia, Blidaru, Luncani-Piatra Roșie, Bănița și Căpâlna - dar cică niciuna nu se dovedea mai mândră, mai frumoasă și mai râvnită ca Sarmizegetusa!
Marți seară, după ora 21:30 (n.r 7 iunie 2016), la emisiunea ”Dincolo de Ziduri”, de la Radio România Actualități, Andreea Marin vă așteaptă să pășiți împreună cu ea pe un teritoriu ”sacru” și să aflați de la invitații ei povestea locului din inima dacilor!
Sarmizegetusa, o fortăreață cuprinzând un complex de sanctuare, era cândva centrul strategic al sistemului defensiv dac. Situată în Munții Orăștiei, la altitudinea de 1200 metri, cetatea se prezenta sub cu forma unui patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră, așa-numitele murus dacicus. Unii istorici sunt de părere că numele i s-ar traduce drept „Cetatea de pe stâncă”, sau „Cetatea înaltă”.
Zidul cetății avea inițial 3 metri grosime și o înălțime de aproape 4 - 5 metri. La 100 de metri spre est, în dreptul porții cetății, se află sanctuarele, care au forme și mărimi variate. Nu se știe, însă, dacă erau șapte sau opt sanctuare patrulatere, pentru că ele au fost ”afectate” de romani.
Video: Filmare si procesare de Ilie Pintea.
- See more at: http://www.romania-actualitati.ro/pe_urmele_dacilor-90803#sthash.VBTZEMTu.dpuf