Pe parcursul zilelor de sărbătoare angajații IGSU au fost solicitați pentru a interveni în 33 situații de risc
-
26 Decembrie 2022 10:30
În ultimele 48 de ore, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați pentru a interveni în 33 situații de risc. Un caz în care a fost necesar ajutorul pompierilor a fost înregistrat noaptea, pe data de 26 decembrie 2022 în municipiul Bălți, transmite IGSU.
Aici, pompierii din nordul țării au intervenit pentru a lichida un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Alexandru cel Bun nr. 24.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 00:46. Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins o odaie din interiorul locuinței. Imediat, la fața locului au fost trimise trei echipe de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, angajații Inspectoratului au stabilit că ard mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului cu suprafața de circa 32 m2. Salvatorii au evacuat din locuință proprietara, o femeie în vârstă de 70 de ani, care a avut de suferit în urma intoxicației cu produsele de ardere și fum.
Ulterior, aceasta a fost preluată de serviciului de asistență medicală urgență și transportată la spitalului municipal, pentru îngrijiri de rigoare. Totodată, pompierii au evacuat de urgență 21 de persoane din scara blocului, care riscau să se intoxice cu fumul dens.
Persoanele evacuate nu au avut de suferit, iar la moment acestea se află în siguranță.
Incendiul a fost lichidat către ora 01:55. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști. Un alt caz, în care a fost necesară intervenția salvatorilor a avut loc în după amiaza zilei de 25 decembrie în jurul orei 15:25 în parcul Valea Morilor, municipiul Chișinău. Aici, un minor de 14 ani a fost salvat de la înec de salvamarii Stației de salvare pe apă nr.1 din parcul Valea Morilor. Potrivit informațiilor înregistrate, băiatul din imprudență a alunecat și a căzut în apa lacului.
Angajații Stației de Salvare au observat incidentul și au reacționat imediat. Copilul, viu și nevătămat a fost scos la mal, de îngrijiri medicale nu a avut nevoie. Un caz de intoxicație cu monoxid de carbon a fost înregistrat pe data de 25 decembrie în localitatea Costuleni, raionul Ungheni. Aici un băiat în vârstă de 12 ani s-ar fi intoxicat cu gazul emanat de la soba de încălzit. La fața locului a ajuns un echipaj al serviciul de asistență medicală urgență. Minorul a fost transportat la spitalul raional pentru îngrijiri de rigoare. La moment starea acestui este stabilă. Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.