Pe 14 aprilie vom marca o nouă sărbătoare profesională
-
13 Aprilie 2017 07:27
Pe 14 aprilie vom marca o nouă sărbătoare profesională – Ziua expertului judiciar, transmite IPN cu referire la o decizie aprobată de Guvern.
Potrivit ministrului justiției, Vladimir Cebotari, Legea cu privire la expertiza judiciară, aprobată în 2016, a conferit un statut special expertului judiciar. Acesta contribuie la valorificarea probelor prin metode științifice în procesul judiciar. În acest sens, în revine un rol primordial în aflarea adevărului și formularea concluziilor.
Legea cu privire la expertiza judiciară stabilește criterii înalte de acreditare în profesie, una fiind reputația ireproșabilă, precum și obligația de perfecționare profesională de 40 de ore pe an. De asemenea, actul legislativ impune reguli severe în materie de răspundere disciplinată pentru experții judiciari, cu instituirea unei comisii care va examina abaterile înregistrate. Pentru desfășurare activității experții judiciari obțin licență.
14 aprilie este data la care a fost aprobată legea. Ziua expertului judiciar va constitui o premisă pentru recunoașterea rolului expertului judiciar în procesele judiciare. Totodată, publicul larg va avea posibilitate să cunoască mai multe despre această profesie.