PDM va pregăti mecanismele pentru a începe procedurile legale de modificare a Constituției după validarea referendumului

  • 14 Martie 2019 15:56
PDM va pregăti mecanismele pentru a începe procedurile legale de modificare a Constituției după validarea referendumului

Vicepreședintele Partidului Democrat, Andrian Candu, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că va îndeplini voința poporului, care a susținut la referendumul republican consultativ din 24 februarie ideea reducerii numărului de deputați de la 101 la 61 și revocarea mandatului de deputat.

Potrivit agenției INFOTAG, el a menționat că va dura ceva timp pentru a îndeplini voința poporului, deoarece modificarea Constituției necesită respectarea unor proceduri de lungă durată, iar revocarea deputatului și schimbarea statutului său trebuie mai întâi discutate cu parteneri externi, inclusiv cu Comisia de la Veneția.

"Imediat după începerea activității Parlamentului, echipa PDM va pregăti mecanismele pentru a începe procedurile legale de modificare a Constituției referitor la aceste chestiuni", a spus deputatul, al cărui partid a inițiat referendumul.

Potrivit lui Candu, un moment pozitiv al referendumului consultativ este faptul că la acesta au participat un mare număr de cetățeni, "printre care sunt nu numai susținători ai PDM, ci și electoratul cu alte viziuni care au votat partidele care au fost împotriva plebiscitului".

Curtea Constituțională a decis, astăzi, 14 martie, validarea rezultatelor referendumului național consultativ din 24 februarie.

Circa 730 mii de alegători au votat Pro la întrebarea „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?”, iar circa 260 mii - Contra. La cea de-a doua întrebare „Sunteți pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile lor?” - 790 mii s-au declarat Pro, iar 200 mii – Contra.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
9,96
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Thu
16
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău