PDM ar putea să iasă pe ultima sută de metri din umbră | OPINIE
-
26 Mai 2019 16:14
Editorialistul Nicolae Negru susține că, după trei luni de la agerile parlamentare, Partidul Democrat este izolat într-un fel, fiindcă și Blocul ACUM, și Partidul Socialiștilor declară că nu vor face alianță cu PDM. Însă, în opinia sa, liderii democrați se complac în această izolare și ea îi avantajează într-un fel, că dacă vom intra în alegeri parlamentare anticipate, vina în mod automat o să cadă asupra celorlalte două formațiuni care nu au vrut să constituie o alianță cu PDM.
Editorialistul nu exclude ca pe ultima sută de metri Partidul Democrat să iasă din umbră, transmite IPN.
Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Nicolae Negru a declarat că PDM ar putea ieși cu o anumită soluție, după cum obișnuia să se comporte liderul formațiunii, Vlad Plahotniuc – să iasă de undeva și să anunțe niște surprize pentru societate, pentru diferite categorii de cetățeni ai Republicii Moldova.
Cât despre crearea unei majorități parlamentare și cu cine aceasta ar putea fi constituită, Nicolae Negru este de părere că unica soluție care mai rămâne e soluția anului 2016.
„De pildă, să iasă și să spună că Partidul Democrat vrea să formeze un Guvern minoritar – tehnocrat sau netehnocrat – și îndeamnă deputații din celelalte fracțiuni să sprijine sau chiar celelalte fracțiuni să sprijine acest Guvern minoritar. Exact cum fac și cei de la ACUM, numai că avem avertismentul Bruxelles-ului că nu va fi recunoscut sau nu va fi legitim un Guvern care va fi constituit din persoane participante la frauda bancară sau dacă această guvernare sau acest Guvern va fi constituit pe căi – să zicem așa – insuficient de transparente. Prin urmare, soluția anului 2016 nu poate fi aplicată. Aici ar trebui să vedem ingeniozitatea, să zicem așa, lui Plahotniuc, dacă el va putea oferi ceva nou, ceva care să corespundă standardelor democratice și cerințelor pe care le-a formulat Uniunea Europeană. Va reuși el, nu va reuși – asta va fi surpriza”, a notat editorialistul.
În opinia sa, incertitudinea politică nu poate fi depășită cu vocea președintelui Igor Dodon, care deja și-a atins limitele. Igor Dodon, desigur, trebuie să propună candidatura viitorului prim-ministru, dar cu certitudine această candidatură trebuie să vină acum de la PDM, nu de la altcineva. Nicolae Negru nu exclude că președintele Parlamentului va fi de la PSRM, fiindcă un anumit compromis trebuie făcut.
„Un anumit compromis o să fie nevoit să-l facă Plahotniuc față de socialiști, dar cred că nu mai mult decât acest speaker, care ar fi ca un gest recuperatoriu pentru socialiști, pentru Dodon. Ar fi ca un cadou, ca o consolare că, iată, nu a ajuns la guvernare, în schimb are un președinte de Parlament și poate niște miniștri, dar s-ar putea ca miniștrii să nu aparțină partidelor politice, să fie – cum li se mai spune – tehnocrați, din afara partidelor, independenți. Eu cred că în asemenea condiții s-ar putea obține necesarul de 51 de voturi pentru învestirea acestui Guvern”, susține editorialistul.
După alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, în Parlamentul Republicii Moldova, au acces patru partide: Partidul Socialiștilor (35 de mandate), Partidul Democrat (30 de mandate), Blocul ACUM (26 de mandate) și Partidul Șor (șapte mandate). De asemenea, în legislativ au acces trei deputați independenți.