PCRM a părăsit sala de ședințe a Parlamentului

  • 03 Iulie 2013 13:32
PCRM a părăsit sala de ședințe a Parlamentului

Partidul Comuniștilor a părăsit sala de ședințe a parlamentului în timpul audierilor parlamentare în privința liberărții presei și a dreptului de exprimare.

Aceștia au protetstat astfel față de faptul că majoritatea parlamentară a refuzat să introducă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre elaborat de comuniști. 

Audierile care se desfășoară la solicitarea fracțiunii PCRM durează deja de patru ore, timp în care opoziția comunistă a acuzat în special Consiliul Coordonator al Audiovizualului, dar și alte instituții ale statului că îndeploinesc comezi politice, în special în cazul închiderii postului de televiziune NIT. Înainte de luările de cuvânt, comuniștii au solicitat aprobarea unei hotărâri a parlamentului, dar după ce solicitarea le-a fost respinsă, au părăsit sala de ședințe în semn de protest. 

Pe parcurusl ultimilor doi ani, mass-media din Republica Moldova a înregistrat un porogres esențial, a declarat în cadrul audierilor președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Marian Pocaznoi. Referindu-se la decizia de retragere a licenței postului de televiziune NIT, el a declarat că este un perfect legală și că această instituție a încălcat flagrant normele deontologice și legislația în vigoare.

Și directorul executiv al Asociație Presei independente, Petru Macovei a menționat evoluția pozitivă a presei în ultimii ani, dar a menționat și unele probleme, inclsuiv lipsa unei viziuni strategice a autorităților privind dezvoltarea presei și asigurarrea independenței acesteia.

Amintim că CCA a retras licența de emisie a postului NIT la 5 aprilie, decizie care însă a fost criticată de unele organizații internaționale o consideră disproporțională.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău