PCCOCS, SIS și MAI investighează acțiunile unor persoane care au drept scop destabilizarea ordinii publice și subminarea securității naționale
-
04 Martie 2022 14:49
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în comun cu ofițerii SIS și SPIA al MAI anchetează acțiunile unor persoane, care pe parcursul anului 2022 promovează în public „informații tendențioase și inventate în contextul războiului din Ucraina”. Faptele investigate vizează răspândirea acestor informații prin diverse mijloace – internet, TV, radio, presă tipărită.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii, în cadrul investigațiilor, a fost stabilit faptul că aceste acțiuni au ca scop crearea în rândul populației din R. Moldova a unui climat favorabil războiului, inclusiv în vederea generării unor disensiuni sociale. Prin urmare, faptele sunt investigate prin prisma infracțiunilor prevăzute de articolele 140 și 346 ale Codului penal, care se referă la „propaganada războiului” și, respectiv, „acțiunile intenționate îndreptate spre ațîțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice, rasiale sau religioase”
„Așa cum investigațiile sunt în desfășurare, alte date urmează a fi comunicate odată ce vor deveni disponibile informații de impact social major, în măsura în care obiectivitatea investigațiilor nu va fi afectată. Concomitent, se solicită cetățenilor de a se abține de la acțiuni din categoria celor menționate”, se arată în comunicatl Procuraturii.