Pavel Postică: Proiectul Codului Electoral ar putea fi înregistrat în Parlament până la finalul lunii iulie
-
12 Iulie 2022 12:29
Proiectul Codului Electoral ar putea fi înregistrat în Parlament până la finele lunii iulie, astfel ca în sesiunea de toamnă acesta să fie suspus dezbaterilor și procedurilor de adoptare, a comunicat vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postică, într-un interviu pentru Radio Chișinău.
Proiectul Codului Electoral, un document complex care vine cu o serie de reforme, a fost definitivat la finele lunii mai, anul curent. Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postică, spune că, în prezent, se discută la nivel de Guvern și Parlament asupra modalității includerii proiectului Codului Electoral în proces legislativ. Pavel Postică a sugerat că există voință politică pentru adoptarea documentului.
„În calitate de promotori ai acestor propuneri am avut câteva discuții informale cu reprezentanți ai mai multor partide politice, inclusiv parlamentare prin care am promovat ideea înregistrării acestui proiect de lege. Cel puțin la conferința de prezentare a proiectului de lege, președintele Parlamentului, Igor Grosu, ne-a asigurat că din punct de vedere conceptual acest proiect de lege va fi susținut.”, a spus Pavel Postică.
Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale ne-a mai spus că proiectul ar putea să fie înregistrat în Parlament până la sfârșitul acestei luni. Pavel Postică susține că până în toamnă, când se așteaptă să fie votat, documentul ar urma să fie expertizat și la nivel internațional.
„Eu sper că până la finele sesiunii parlamentare curente, adică până la finele lunii iulie, aceste propuneri să fie înregistrate în Parlamentul Rep. Moldova. Și în sesiunea din toamnă deja să fie aprobate, dar, până atunci, eu sper, la fel, să fie expediat acest proiect la Comisia de al Veneția și la OSCE/ODIHR pentru expertizare internațională și atunci când, în toamnă eventual, se va reveni la subiectul votării să avem și comentariile partenerilor de dezvoltare.”, a precizat Pavel Postică.
Surse din Parlament au precizat pentru Radio Chișinău că, deocamdată, proiectul nu a ajuns în organul legislativ.
Proiectul noului Cod Electoral propune realizarea mai multor reforme, inclusiv o nouă abordare a activității organelor electorale, procesul de desemnare și înregistrare a candidaților, transparentizarea finanțării campaniilor electorale, digitalizarea procesului electoral, precum și inițierea și desfășurarea plebiscitelor.