Pavel Filip se laudă cu realizările Guvernului, la doi ani de când a fost învestit în funcție. Experții îl contrazic

  • 25 Ianuarie 2018 14:49
0%
00:00:00
00:00:00

La doi ani de la preluarea mandatului, premierul Republicii Moldova Pavel Filip susține că Guvernul de la Chișinău a reușit să deblocheze finanțările externe și să asigure o creștere economică. Prim-ministrul moldovean susține că guvernarea a reușit să îmbunătățească relațiile cu regiunea transnistreană și cu partenerii europeni. Pe de altă parte, experți punctează că actuala guvernare a reușit mai degrabă o stabilizare a situației, decât o creștere economică. 

Într-o conferință de presă de totalizare a rezultatelor, prim-ministrul Pavel Filip susține că guvernarea a reușit să îmbunătățească relațiile cu regiunea transnistreană și cu partenerii europeni. Premierul a mai anunțat și că veniturile la buget au crescut „substanțial cu 18%” și că s-au mărit și salariile.

„Obiectivul central al Guvernului a fost sprijinirea dezvoltări economice, iar în acest sens am luat o serie de măsuri care au adus rezultate. Efectul principal a fost creșterea economică de circa 4%, atât în 2016, cât și în 2017. Pentru perioada ianuarie-octombrie anul trecut vorbim de o creștere de circa 18% a veniturilor.”

Pe de altă parte, unii experți economici au punctat că guvernarea nu a reușit o creștere economică, ci mai degrabă o stabilizare a situației economice din Republica Moldova. Totodată, creșterea economică de 4 % enunțată de premier se datorează remitențelor și investițiilor partenerilor externi, susține economistul Sergiu Gaibu.

„Am avut o creștere economică de 4%, datorată creșterii remitențelor. De asemenea, au crescut și s-au restabilit investițiile partenerilor internaționali, au crescut creditele preferențiale acordate Republicii Moldova. O parte din aceste contribuții au fost efectuate sub formă de granturi și respectiv partea principală a creșterii economice a fost determinată de factorul de consum. Dacă s-ar exclude creșterea bazată pe remitențe și creșterea bazată pe investițiile din exterior, în Republica Moldova s-ar fi înregistrat o creștere negativă de -0,5 %.”

Unii analiști politici observă că cel de-al doilea an de mandat al Guvernului Filip poartă conotații negative, inclusiv din cauza că majoritatea parlamentară a schimbat sistemul electoral, ceea ce a denaturat relațiile cu partenerii externi. Guvernul Filip a primit votul de încredere al Parlamentului pe 20 ianuarie 2016, pe fundalul unor proteste masive și după o criză politică la Chișinău.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,07
Ninsoare și ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Thu
1
Fri
-0
Sat
-0
Sun
2
Mon
1
Arhivă Radio Chișinău