Pavel Filip: Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție

  • 20 Decembrie 2019 16:50
Pavel Filip: Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție

Președintele Partidului Democrat, fostul premier Pavel Filip, se declară optimist și spune că, deși lucrurile s-au mișcat încet, Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție. În opinia sa, cei 28 de ani de Independență nu sunt tocmai o perioadă suficientă pentru ca o republică fostă membră a Uniunii Sovietice să se poată pune pe picioare atât de bine încât toată lumea să fie mulțumită. Cu atât mai mult că poziția Moldovei în Uniunea Sovietică nu a fost atât de simplă, chiar și în comparație cu țările baltice, cărora le-a fost mai ușor să-și revină după acea perioadă de aflare în URSS.

Cu atât mai mult că poziția Moldovei în Uniunea Sovietică nu a fost atât de simplă, chiar și în comparație cu țările baltice, cărora le-a fost mai ușor să-și revină după acea perioadă de aflare în URSS.

„Desigur, ne-am fi dorit să ne mișcăm cu mult mai repede. Dar, cu părere de rău, eu consider că și până azi noi suferim din cauza acestei amprente lăsate de fostul regim sovietic, lăsate pe această pată de pământ. Societatea rămâne a fi divizată”, a menționat Pavel Filip într-un interviu video acordat Agenției de Presă IPN.


Fostul premier spune că, încă de la bun început, cumva acea divizare a fost utilizată foarte repede de politicieni, care recurg și astăzi la ea. În opinia sa, în anii 90, Independența Republicii Moldova a fost redobândită de elitele intelectuale. Dar, în același timp, foarte dibace au fost cei care au venit la putere imediat după, și anume cei din nomenclatura sovietică. De aceea, Moldova s-a mișcat foarte încet și a rămas victima aceleiași manieri de conducere.

Potrivit lui Pavel Filip, apoi a urmat dezamăgirea, pentru că toți au sperat că vor trăi mai bine, dar au văzut că nu a fost așa. Și la guvernare a revenit Partidul Comuniștilor, nici atunci viața oamenilor nu a devenit mai bună. Ca urmare, au trecut din nou în altă extremă. Pavel Filip consideră că, în toată această perioadă, politicienii din Republica Moldova au învățat pentru ei, dar aceste fenomene au dus la divizarea societății.

„Era foarte simplu să vii în fața oamenilor care trăiau cu nostalgia sovietică și altă parte care au orientare pro occident și să le adresezi întrebarea: „Pentru ce pledezi?”. Și atunci oamenii au de ales între alb și negru. Însă, viața are foarte multe nuanțe. Însă e mai simplu să le impui această alegere decât să-i explici ce înseamnă o adevărată evoluție. Politicienii au devenit leneși și au folosit acest instrument. Cred că și astăzi rămânem ostaticii instrumentului dat”, susține Pavel Filip.

Interviul „Viziunea președintelui PDM Pavel Filip asupra stării de lucruri în societatea moldovenească la intersecția anilor” este parte a ciclului „Răscrucea de ani prin prisma idealului de a trăi bine acasă”, la care au acceptat invitația președintele Igor Dodon și premierul Ion Chicu, precum și liderii principalelor partide parlamentare Andrei Năstase și Maia Sandu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău