Pavel Filip, în vizită la NATO, în timp ce Igor Dodon insistă pe decuplarea Chișinăului de parcursul său european

  • 29 Martie 2017 18:24
Pavel Filip, în vizită la NATO, în timp ce Igor Dodon insistă pe decuplarea Chișinăului de parcursul său european

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, efectuează joi o vizită la cartierul general al NATO, urmând a avea o întrevedere cu secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, informează un comunicat al NATO remis CaleaEuropeana.ro.

Vizita oficialului de la Chișinău are loc în contextul în care acesta va participa a cea de-a treia Reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, unde va fi prezentat Raportul de progres privind implementarea Agendei de Asociere RM – UE.

De asemenea, în cadrul vizitei, premierul moldovean va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni, inclusiv cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, cu comisarul pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocierile de Extindere, Johannes Hahn, cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini și alți comisari europeni.

Vizita lui Pavel Filip la NATO și la UE se desfășoară în condițiile în care președintele Igor Dodon încearcă să decupleze R. Moldova de pe traiectoria sa europeană și din sfera bunelor relații cu Alianța Nord-Atlantică, căutând să ralieze țara la Uniunea Economică Eurasiatică și la legături mai profunde cu Rusia. Mai mult, președintele moldovean a precizat că dorește ca NATO să semneze un document prin care recunoaște neutralitatea R. Moldova și a cerut ca Oficiul NATO de la Chișinău să nu fie deschis.

Întrevederea dintre Pavel Filip și Jens Stoltenberg reprezintă al doilea dialog bilateral direct între guvernul condus de Filip și înaltul oficial aliat, după ce Republica Moldova și Alianța Nord-Atlantică au semnat, prin intermediul celor doi, acordul privind înființarea unui Oficiu de Legătură NATO la Chișinău.

O vizită la NATO a efectuat și președintele Igor Dodon, în urmă cu două luni, însă acesta a fost primit atunci de secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller. Atunci, oficialul aliat a precizat că NATO sprijină stabilitatea, singuranța și neutralitatea Republicii Moldova și că va deschide în luna aprilie un oficiu de legătură al NATO la Chișinău format numai din personal civil, în timp ce șeful statului moldovean a transmis nu este momentul oportun pentru a deschide acum un Birou NATO la Chișinău și a cerut, totodată, Alianței să semneze un acord prin care sa recunoască statutul permanent de neutralitate a țării.

Sursa: Caleaeuropeana

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău