Pavel Filip: „Putem opri procesul pornit deja de instalare a unui guvern susținut de Șor numai dacă reușim, prin consens și dialog serios, să învestim un guvern de echilibru, care ar asigura menținerea direcției pro-europene”
-
23 Februarie 2021 17:45
Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, se pronunță pentru un „dialog autentic, sincer și responsabil” și consultarea fracțiunilor pentru identificarea sprijinului pentru învestirea unui nou executiv, dar anunță că formațiunea sa nu va vota niciun guvern susținut de Partidul Șor și de deputați transfugi.
„Putem opri procesul pornit deja de instalare a unui guvern susținut de Șor numai dacă reușim, prin consens și dialog serios, să învestim un guvern de echilibru, care ar asigura menținerea direcției pro-europene”, a comentat Pavel Filip, după pronunțarea hotărârii Curții Constituționale.