Pavel Filip: Drapelul spune multe despre cine suntem

  • 27 Aprilie 2016 10:45
Pavel Filip: Drapelul spune multe despre cine suntem

Drapelul de stat spune multe despre cine suntem ca națiune și valori. Acesta este primul semn al suveranității noastre.

Declarația a fost făcută de premierul Pavel Filip la ceremonia festivă consacrată Zilei Drapelului, care are loc astăzi, 27 aprilie. Evenimentul a avut loc la Ministerul Apărării.

În cadrul evenimentului, premierul, împreună cu ministrul apărării au arborat și au dat onor tricolorului. În cadrul ceremoniei, premierul a declarat că drapelul de stat
reflectă principiile democratice, tradiția istorică și independența Republica Moldova.

„Se știe că din 2 martie 1992 drapelul de stat reprezintă Republica Moldova pe catargele sediilor Organizațiilor Națiunilor Unite. Acum, ne reprezintă la cele mai importante instituții și structuri internaționale și regionale, inclusiv în programul NATO „Parteneriat pentru pace”. Drapelul de stat este ridicat deasupra tuturor edificiilor instituțiilor autorităților publice centrale și locale. Totodată, tot mai mulți cetățeni arborează drapelul deasupra caselor lor. Acest fapt ne apropie pe toți și ne reprezintă ca o națiune uniți în dorința de a ne construi viitorul prosper”, a declarat Pavel Filip.

Premierul a menționat că, totodată, sportivii moldoveni poartă cu demnitate drapelul la Jocurile Olimpice, campionatele mondiale și europene, diferite turnee și competiții internaționale. „Este semnificativ și important drapelul de stat și în Armata Națională. Or, el reprezintă unitate, credință, devotament, cinste și onoare pentru militari. Cu tricolorul aproape, ei își îndeplinesc misiunea nobilă de a sta la straja independenței, suveranității și integrității teritoriale a Republica Moldova. Serviciul militar se începe și se termină în fața drapelului de stat”, a declarat premierul.

Ziua Drapelului a fost instituită de Parlament la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului legislativ.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău