Patru persoane cercetate de către angajații Poliției de Frontieră pentru deținerea și folosirea actelor falsificate, în ultimile 48 de ore

  • 11 Septembrie 2023 15:42
Patru persoane cercetate de către angajații Poliției de Frontieră pentru deținerea și folosirea actelor falsificate, în ultimile 48 de ore

Un conațional și trei cetățeni străini sunt cercetați de către angajații Poliției de Frontieră pentru deținerea și folosirea actelor falsificate. Cele patru cazuri au fost consemnate în ultimele 48 de ore.

În punctul de trecere a frontierei Costești s-a prezentat la linia de control, pe direcția ieșire din țară, un cetățean moldovean de 27 de ani - șoferul unui mijloc de transport, înmatriculat în Germania. Printre documentele înmânate la control a fost și permisul de conducere, care ar fi eliberat pe numele acestuia de către autoritățile poloneze. Actul prezenta semne clare de falsificare. Audiat, tânărul declarat că permisul a fost obținut pe cale legală.

În punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, sensul de intrare în țară, s-a prezentat cetățeanul Georgiei la volanul mașinii personale. În cadrul procedurilor de control, printre documente a fost și permisul de conducere, pretins ar fi emis de către autoritățile de baștină. La examinarea minuțioasă a permisului, polițiștii de frontieră au stabilit că este falsificat. Posesorul actului a declarat că ceva timp în urmă i-a fost furat portmoneul în care se afla și permisul de conducere. Ulterior, străinul ar fi rugat un prieten să-i perfecționeze un nou permis, contra sumei de 100 de dolari. Șoferul a primit refuz de intrare în Republica Moldova.

În Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au depistat în flux o cetățeancă a Republicii Yemen, care s-a legitimat cu pașaport ceh falsificat și unui cetățean din Tadjikistan - deținea permisul de conducere falsificat. Străina s-a prezentat printre pasagerii cursei „Chișinău - Istanbul”. Din primele cercetări au apărut bănuieli asupra veridicității pașaportului ceh, fiind cerute și alte acte pentru confirmarea identității. În acest sens, la control au fost prezentate pașaportul Republicii Yemen și un buletin de identitate, eliberat pentru beneficiarii de protecție umanitară pe teritoriul Republicii Moldova - veridice. Persoanei i-a fost refuzată autorizarea trecerii frontierei de stat. Asupra cetățeanului din Tadjikistan, ca urmare a controlului de nivelul II, a fost descoperit un permis de conducere, care ar fi eliberat de către autoritățile tadjice. Bărbatului nu i-a fost permisă intrarea în Moldova.

Cele patru documente au fost ridicate și transmise către laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză. La final se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere corespunzătoare a persoanelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău