Patru persoane au fost condamnate pentru trafic de droguri aduse ilegal din Ucraina, prin stânga Nistrului
-
11 Martie 16:17
Patru persoane au fost condamnate la închisoare pentru trafic de droguri aduse ilegal din Odesa, Ucraina, prin stânga Nistrului. Substanțele narcotice erau comercializate prin aplicația mobilă „Telegram”, comunică MOLDPRES.
Potrivit procurorilor, pedeapsa maximă i-a fost aplicată organizatorului grupului infracțional, care în perioada anilor 2021-2022 dirija contrabanda cu droguri prin stânga Nistrului. Ulterior, substanțele de tip marijuana și PVP erau comercializate în țara noastră. Bărbatul este din Orhei și are 34 de ani. Acesta, în timp ce-i coordona pe ceilalți trei inculpați din Chișinău își ispășea pedeapsa cu închisoarea într-un alt dosar de trafic de droguri, după condamnarea în anul 2021. Alți doi membri ai grupării au fost condamnați anterior pentru furt și huliganism. Aceștia au vârstele de 30 și 31 de ani.
În cadrul perchezițiilor efectuate pe acest caz, organele de forță au ridicat peste 6 kg de droguri, cântare pentru porționarea și vânzarea lor. Cei trei au fost condamnați la 16, 17 și 21 de ani de închisoare, iar liderul acestora - la 22 de ani de închisoare.
În anul 2025, procurorii PCCOCS au trimis în judecată peste 360 de persoane, dintre care cea mai mare parte pentru trafic de droguri, trafic de ființe umane și contrabandă.

