Patru cetățeni din India, reținuți cu ajutorul sistemului de supraveghere aeriană în apropiere de Prut

  • 16 Octombrie 2023 10:17
Patru cetățeni din India, reținuți cu ajutorul sistemului de supraveghere aeriană în apropiere de Prut

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale VEST documentează patru cetățeni din India care au încercat să ajungă clandestin din Republica Moldova în România, transmite Poliția de Frontieră.

În cadrul unor măsuri pe linie de prevenire și combatere a ilegalităților în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni, polițiștii de frontieră au observat un grup de patru persoane ce intenționa să traverseze fraudulos granița. Grupul a fost reținut în noaptea de 14 octombrie 2023, în imediata apropiere de malul râului Prut. Cu ajutorul sistemelor speciale de supraveghere aeriană, patrula Poliției de Frontieră a reușit să rețină în flagrant cele patru persoane.

La fața locului au fost identificați patru cetățeni indieni, cu vârste cuprinse între 24 și 35 de ani, pentru care există bănuială rezonabilă că intenționau să treacă ilegal frontiera moldo-română.

În prezent, autoritățile desfășoară cercetări amănunțite în cadrul acestui caz, având ca scop elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale corespunzătoare conform legislației în vigoare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:61 %
Vint:2,57 m/s
Thu
19
Fri
20
Sat
19
Sun
18
Mon
16
Arhivă Radio Chișinău