Patru ani de la expulzarea profesorilor turci. Cauzele sunt în procedură de apel în instanțele turcești

  • 06 Septembrie 2022 13:21
Patru ani de la expulzarea profesorilor turci. Cauzele sunt în procedură de apel în instanțele turcești

Sunt patru ani de la acțiunile de reținere și expulzare ilegală a șapte profesori turci, condamnați ulterior în Turcia la închisoare pe termene cuprinse între 7 și 12 ani. Potrivit Promo-LEX, cauzele lor se află în procedură de apel în instanțele turcești. Cât ține de cauza penală de învinuire a fostului șef al SIS, aceasta a fost desecretizată integral, iar Curtea de Apel Chișinău urmează să se pronunțe asupra cererii de apel înaintată de către Galina Tufekci, soția lui Feridun Tufekci, unul din profesorii expulzați, actualmente încarcerat în Turcia, transmite IPN.

În iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea sa în cauza Ozdil și alții c. Republicii Moldova. Curtea a constatat că reclamanții nu au avut acele garanții naționale și internaționale de respectare a drepturilor omului în momentul reținerii și extrădării lor. Ulterior, CEDO a emis și decizia în cauza Huseyin Bayraktar și Sertif Ayri c. Republicii Moldova. Decizia se referă la alți doi profesori turci expulzați.

După condamnarea Republicii Moldova de către CEDO, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a emis patru decizii cu privire la executarea hotărârii Ozdil și alții, prin care le cere autorităților moldovenești să întreprindă mai multe măsuri de ordin individual, dar și general. Reprezentanții Centrului de Resurse Juridice din Moldova și ai Asociației Promo-LEX au remis Comitetului de Miniștri câteva comunicări pe acest caz.

Potrivit lor, Comitetul de Miniștri urmărește atent executarea hotărârii Ozdil și alții v. Republica Moldova. O următoare ședință poate avea loc în decembrie 2022. Reieșind din cele expuse, cele două asociații reiterează solicitările adresate Guvernului de a executa măsurile generale și individuale stabilite în cauza Ozdil și alții v. Republica Moldova.

CRJM și Promo-LEX solicită ca Procuratura să investigheze operativ rolul tuturor persoanelor implicate în procesul de expulzare a profesorilor turci. În ceea ce privește ancheta și procedura penală împotriva celor responsabili pentru încălcările, autoritățile trebuie să depună eforturi serioase pentru a stabili adevărul despre ceea ce s-a întâmplat și să investigheze pe deplin, sub un control public adecvat, implicarea posibilă a oricărui actor public de nivel înalt.

Experții mai solicită ca autoritățile să obțină în continuare informații detaliate de la autoritățile turce cu privire la situația actuală a reclamanților în Turcia, inclusiv cu privire la rezultatul procedurii de apel în dosarele lor penale, vizitele familiilor lor și posibilitatea aplicării Convenției Consiliului Europei privind transferul persoanelor condamnate.

Cei șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova pe 6 septembrie 2018. Cetățeni expulzați au fost condamnați în Turcia. Pe 11 iunie 2019, CEDO a constatat că Republica Moldova a încălcat drepturile celor șapte cetățeni turci și a obligat statul să achite câte 25 de mii de euro pentru cinci cetățeni turci, suma totală fiind de 125 de mii de euro. Fostul director SIS, Vasile Botnari, a fost condamnat cu suspendare. Ex-directorul SIS a primit amendă în mărime de 88 de mii de lei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău