Patronatele: Angajatorii s-au pomenit ostaticii populismului politic

  • 01 Iunie 2016 12:31
Patronatele: Angajatorii s-au pomenit ostaticii populismului politic

Confederația Națională a Patronatului din Moldova (CNPM) își exprimă dezacordul față de modul în care data de 1 iunie a fost anunțată ca zi nelucrătoare.

Patronatele susțin că Hotărârea de Guvern, prin care 1 iunie a fost declarată drept zi nelucrătoare cu recuperare în data de 25 iunie, a fost aprobată contrar principiului previzibilitățiiactivitățiloreconomice, potrivit unui comunicat al CNPM.

Parlamentul a adoptat o Hotărâre privind instituirea zilei de 1 iunie drept sărbătoare, săptămâna trecută, la inițiativa deputatei liberale Alina Zotea. Potrivit patronatelor, decizia a fost aprobată cu încălcarea procedurilor, fără consultări și fără avizului Guvernului.

CNPM salută însădeclarațiile prim-ministrului Pavel Filip, prin care se va iniția o examinare mai amplă a tuturor zilelor de odihnă nelucrătoare prezente în legislațianațională.

Totodată, patronatelesolicită politicienilor și decidenților să renunțe la populism și să aplice rigorile democratice în adoptarea deciziilor în spiritul Acordului de Asociere cu UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:3,09 m/s
Thu
16
Fri
17
Sat
18
Sun
10
Mon
8
Arhivă Radio Chișinău