Paseo del Prado, promenadă aflată în centrul capitalei spaniole, găzduiește Muzeul Prado, în timp ce parcul Buen Retiro este una dintre cele mai vizitate atracții ale Madridului, scrie Agerpres.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a salutat imediat evenimentul. ''O recunoaștere meritată pentru un spațiu al capitalei care evidențiază moștenirea noastră istorică, artistică și culturală'', a scris el pe Twitter, potrivit Reuters.
''Mândru de orașul nostru și bucuros pentru Spania și moștenirea capitalei sale'', a notat pe aceeași rețea de socializare primarul Madridului, Jose Luis Martinez-Almeida.

Spania are astfel 49 de situri înscrise în lista patrimoniului mondial al UNESCO.

La sesiunea de sâmbătă a Comitetului Patrimoniului Mondial au fost incluse în această listă frescele lui Giotto din orașul italian Padova, marile băi termale din diverse țări europene și zona culturală Hima din Arabia Saudită, printre altele.

Toate candidaturile examinate și aprobate acum datează din anul 2020, când UNESCO și-a anulat reuniunea anuală din cauza pandemiei.

Luni urmează să fie examinate și celelalte restanțe de anul trecut, printre care se regăsesc situl brazilian Roberto Burle Marx, centrul de ceremonii și observatorul solar din Chankillo, Peru, sau biserica Atlantida din Uruguay. Procesul de evaluare în cadrul comitetului s-ar putea prelungi cu încă o zi, notează agenția EFE.

În afara atracțiilor madrilene menționate, celelalte trei situri incluse duminică în patrimoniul mondial UNESCO sunt toate din Asia.

Orașul portuar Quanzhou ilustrează rolul acestui oraș ca târg maritim între secolele al X-lea și al XIV-lea și conexiunile acestuia cu restul teritoriului chinez. Situl cuprinde vestigii religioase, inclusiv moscheea Qingjing, ridicată în secolul al XI-lea și care a fost unul dintre primele edificii musulmane în China.

Templul indian Kakatiya Rudreshwara, cunoscut popular și ca Templul Ramappa, se află în satul Palampet, la circa 200 de kilometri nord-est de orașul Hyderabad. Construcția templului a început în anul 1213 și se crede că a durat circa 40 de ani. Sculpturile sale de înaltă calitate artistică ilustrează cultura de pe vremea dinastiei indiene Kakatiya.

Calea ferată trans-iraniană leagă Marea Caspică și Golful Persic, traversând două lanțuri muntoase și alte zone înalte, râuri, păduri și câmpii în patru zone climatice. Începută în anul 1927, construcția s-a încheiat în 1938. Cu o lungime de 1.394 de kilometri, lucrarea a fost realizată în urma unei bune colaborări între guvernul iranian și 43 de companii din mai multe țări. Construcția căii ferate a impus străpungerea munților în unele zone, plus realizarea a 174 de poduri mari, alte 186 de poduri de anvergură mai redusă și 224 de tuneluri, dintre care 11 în spirală.