PAS susține că guvernarea deschide drumul spălării de bani prin „cetățenie prin investiții”. Reacția PD-ului
-
11 Iunie 2018 13:16
Cu așa-zisa cetățenie „prin investiții”, guvernarea deschide drumul spălării de bani și pune în pericol relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, susține Partidul Acțiune și Solidaritate. Pe de altă parte, reprezentanții Partidului Democrat spun că legea este inspirată din practicile internaționale și că nu există riscul ca Republica Moldova să devină „un paradis pentru persoanele certate cu legea”.
Partidul Acțiune și Solidaritate se pronunță împotriva amendamentelor adoptate la legea cetățeniei Republicii Moldova și îi solicită președintelui să returneze proiectul în Parlament. Președinta PAS, Maia Sandu, susține că această lege permite persoanelor străine cu trecut dubios să legalizeze bani murdari în Republica Moldova.
„Cumpărătorii de cetățenie a Republicii Moldova nu vor fi cetățeni ai Uniunii Europene, pentru că nu au un motiv să vină și să investească într-o economie lipsită de perspectivă. Beneficiari vor fi oameni de afaceri din Federația Rusă, țări asiatice, africane sau America Latină. A doua categorie de persoane care ar putea beneficia de această lege sunt însăși cetățeni din Republica Moldova, care au participat la furtul miliardului prin persoane străine interpuse și acum vor să aduc în țară bani murdari”.
Membrii PAS sunt îngrijorați de faptul că decretele de acordare a cetățeniei străinilor nu vor fi publicate în monitorul oficial, astfel încât nu va fi recunoscută identitatea acestora. Formațiunea Maiei Sandu mai susține că prin această lege, guvernarea recunoaște că nu poate aduce în alt mod investiții în Republica Moldova.
Potrivit democraților, autorii proiectului de lege, noile prevederi ar fi inspirate din practicile internaționale și nu există riscul ca în Republica Moldova să ajungă, în acest mod, „un paradis pentru persoanele certate cu legea”, după cum a afirmat pentru Radio Chișinău, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari.
„Dacă se vor găsi persoane care vor dori să investească în Republica Moldova în schimbul cetățeniei statului nostru, asta ar trebui doar să ne bucure. Asta înseamnă că cetățenia moldovenească costă ceva și persoanele în cauză au încredere în autoritățile de la Chișinău și în regimul de la Chișinău. Astfel, acceptând să vină cu anumite investiții. Existând o practică internațională pe care am preluat-o. Nu văd nicio problemă în cazul dat, evident că politicienii vor interpreta diferit.
Amintim că modificările operate de Parlament în 2016, le permit străinilor să obțină cetățenia Republicii Moldova în schimbul unor investiții, dacă vor contribui cu cel puțin 100 de mii de euro în Fondul de dezvoltare durabilă sau vor investi 250 de mii de euro, în domenii de dezvoltare strategică. Acum câteva săptămâni, parlamentarii au mai adoptat câteva amendamente, printre care și inițiativa ca străinii care dobândesc cetățenia în urma investițiilor efectuate în Republica Moldova să nu fie obligați să învețe limba oficială și Constituția, așa cum o fac ceilalți solicitanți. De asemenea, se propune ca în decretele șefului statului să nu fie indicat și numele străinilor care au obținut cetățenia prin investiții.