PAS propune pedepse de până la 50 de mii de lei pentru agenții economici care ard pășunile
-
28 Martie 2022 15:29
Agenții economici care se fac vinovați de provocarea incendiilor de vegetație vor primi amenzi de până la 50 de mii de lei și vor fi privați de ajutorul de la stat. Un proiect de lege în acest sens a fost prezentat de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, într-o conferință de presă, transmite IPN.
Deputatul PAS, Dumitru Alaiba a precizat că se propune și privarea de dreptul de a desfășura activitate de la șase luni și un an. Se va propune ca agenții economici care provoca incendii să nu poată accesa fonduri publice și se discută și despre posibilitatea introducerii arestului contravențional.
Deputatul a rugat oamenii să înceteze să mai dea foc la iarba uscată. În acest an au fost 4700 de incendii de vegetație, fiind afectate 30 de mii de hectare.
Deputatul PAS, Lilian Carp, spune că sunt puse în pericol păduri și rezervații silvice.
Oamenii trebuie să oprească această practică vicioasă. Aceste incendii distrug ecosistemul, mor animalele, păsările care se ascund în iarbă.
Proiectul va fi înregistrat marți la Parlament.