PAS: Ion Ceban cere majorarea tarifului în transportul public. Reacția Primăriei

  • 01 Decembrie 2021 14:45
PAS: Ion Ceban cere majorarea tarifului în transportul public. Reacția Primăriei Foto: Primăria municipiului Chișinău

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, pregătește terenul pentru majorarea tarifelor de călătorie în transportul public urban, până la 6-7 lei, iar acest lucru ar trebui să se întâmple până la finele anului curent. Despre aceasta au anunțat astăzi, într-o conferință de presă, consilierii municipali din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate. Aceștia afirmă că edilul încearcă să convingă aleșii locali să promoveze majorările. Unora le promite Planuri Urbanistice Zonale, iar altora – alte beneficii, precum locuri în diferite consilii ale societăților pe acțiuni și în întreprinderile municipale. De cealaltă parte, Vladimir Mitru, consilierul primarului, spune că tariful pentru o călătorie în transportul public nu a fost ajustat din 2009, iar de atunci prețul la carburanți a crescut. S-au majorat și salariile, respectiv și puterea de cumpărare a cetățenilor s-a mărit. Potrivit lui Mitru, costul real al unei călătorii în transportul public constituie la momentul de față 14 lei, transmite .IPN.

Roman Cojuhari, președintele Fracțiunii PAS în CMC, a subliniat că niciodată în cei 30 de ani de independență niciun primar nu s-a încumetat să verifice corectitudinea cifrelor pe care orașul le pompa în Regia Transport Electric Chișinău și Parcul Urban de Autobuze. „Nici Ion Ceban nu s-a încumetat s-o facă și, drept rezultat, doar în anul 2021 Primăria a achitat celor două întreprinderi peste 450 de milioane de lei, aproape o pătrime din bugetul orașului destinat investițiilor”, a specificat Roman Cojuhari. Alesul local a mai spus că proiectul bugetului municipal pentru 2022, propus de Primărie, prevede alocarea a 700 de milioane de lei întreprinderilor de transport. „Aceste 700 de milioane sunt formate, în primul rând, de creșterea prețului per vehicul/kilometru, atât în cazul troleibuzelor, de la 23,9 lei la 25,4 lei, și de la 23,02 la 26,3 lei în cazul autobuzelor, adică cu peste 3 lei mai mult”, a precizat Roman Cojuhari.

Zinaida Popa, vicepreședintă a Fracțiunii PAS în CMC, a subliniat că, la cererea de a  realiza cât mai curând audit la cele două întreprinderi, primarul fie îi ignoră, fie face trimitere la Proiectul de parteneriat cu orașul Liublin, care prevede realizarea unui astfel de audit într-un viitor neclar. „Or, 700 de milioane, domnule primar, e o sumă mai mare decât cea pe care am fi cheltuit-o pentru realizarea auditului”, a menționat Zinaida Popa. 

Ca reacție la cele declarate, Vladimir Mitru, consilierul primarului de Chișinău, a spus că o decizie privind majorarea tarifului pentru călătorie cu troleibuzele și autobuzele urmează a fi luată de Consiliul municipal Chișinău, nu de primar. Totodată, Vladimir Mitru a amintit că mai multe categorii de pasageri merg gratuit în transportul public urban. Trebuie să ajutăm oamenii, dar în funcție de veniturile și cheltuielile pe care aceștia le au, a spus consilierul lui Ion Ceban.

În prezent, prețul unei călătorii cu troleibuzul în Chișinău constituie 2 lei, iar cu autobuzul – 3 lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău