PAS critică modul în care Comisia națională a decis constituirea circumscripțiilor uninominale

  • 02 Noiembrie 2017 19:45
PAS critică modul în care Comisia națională a decis constituirea circumscripțiilor uninominale

Partidul Acțiune și Solidaritate critică modul în care Comisia națională a decis constituirea circumscripțiilor uninominale la viitoarele alegeri și consideră că aceasta ar fi o încercare de a frauda scrutinul parlamentar de anul viitor.

Potrivit președintei PAS, Maia Sandu, activitatea acestei comisii a fost netransparentă, iar hotarele circumscripțiilor au fost delimitate într-un mod neclar, fiind favorizate două partide politice, PDM și PSRM.

Maia Sandu a mai criticat faptul că pentru diaspora au fost prevăzute doar trei mandate.

Precizăm că membrii comisiei, din care mai mulți reprezentanți ai opoziției au refuzat să facă parte, propun două circumscripții pentru cetățenii din regiunea transnistreană, iar 46 pentru teritoriul din dreapta Nistrului. Dintre acestea, 11 vor fi în municipiul Chișinău, două în Găgăuzia și una în raionul Taraclia, populat de etnici bulgari.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
29,4
Cer fragmentat
Umiditate:36 %
Vint:3,67 m/s
Thu
25
Fri
24
Sat
22
Sun
23
Mon
24
Arhivă Radio Chișinău