Partidul Șor și-a anunțat candidatul la alegerile parlamentare noi. Dat în căutare internațională, Ilan Șor, a avut o intervenție live cu această ocazie
-
20 Ianuarie 2020 13:46
Consiliul electoral de circumscripție electorală uninominală nr. 38, Hîncești a înregistrat grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în favoarea candidatului Partidului Șor la alegerile parlamentare noi din 15 martie, Vitalie Balinschi.
Candidatul a anunțat într-un briefing că inițiază colectarea semnăturilor. La același eveniment a avut o intervenție live și liderul partidului, Ilan Șor, dat în căutare internațională.
Până acum, Partidul Acțiune și Solidaritate a desemnat-o pe fostul ministru al Justiției Olesea Stamate pentru a candida la Hâncești, iar Partidul Unității Naționale pe prim-vicepreședintele formațiunii, Vlad Țurcanu. Platforma Demnitate și Adevăr l-ar putea propune pe un reprezentat al diasporei, Mihai Druță.
Grupurile de inițiativă pot depune cererile de înregistrare până la 24 ianuarie, inclusiv. Pentru înregistrarea în cursa electorală, candidații bărbați trebuie să colecteze cel puțin 500 de semnături în favoarea lor, iar femeile – 250, până la 13 februarie.
Amintim că în circumscripția uninominală 38 Hâncești vor avea loc alegeri parlamentare noi după ce deputatul PDM ales la 24 februarie 2019, Alexandru Botnari, a renunțat la mandat, revenind la funcția de primar al municipiului Hâncești.