Partidul Șor propune crearea farmaciilor mobile
-
09 Iulie 2020 11:20
Deputații Partidului Politic Șor propun crearea farmaciilor mobile, care în opinia lor, ar fi o soluție optimă în contextul în care sute de localități nu au farmacii, iar locuitorii sunt obligați să parcurgă kilometri pentru a-și procura medicamente. O inițiativă în acest sens a fost prezentată joi, 9 iulie, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.
Violeta Ivanov, vicepreședinta fracțiunii, a declarat că partidul propune modificarea cadrului legal care să permită activitatea farmaciilor mobile. Aceasta înseamnă că mașini special echipate cu frigidere și alte ustensile necesare păstrării medicamentelor, puse la dispoziție de rețelele mari, vor circula, conform unui grafic, în localitățile din țară unde nu sunt farmacii și vor asigura cetățenii cu medicamente la prețuri accesibile.
„Noi credem că aceasta este cea mai viabilă soluție, reieșind din situația actuală. În plus, noi am testat deja un proiect similar, și anume magazinele sociale. În localitățile în care nu pot fi deschise astfel de magazine, se deplasează magazinele sociale mobile, care livrează produse proaspete cetățenilor. Oamenii cunosc graficul și merg la cumpărături. Și nu voi exagera deloc afirmând că, datorită magazinelor sociale mobile, mai ales în perioada pandemică, am salvat efectiv de la foame locuitorii satelor mici, unde nici nu există un magazin alimentar”, a menționat Violeta Ivanov.
Deputații Partidului Șor susțin că au purtat deja discuții cu agenți economici care au dat asigurări că, dacă va fi modificat cadrul legal și va fi permisă această activitate, sunt gata să „pună pe roate” acest proiect, ca medicamentele să ajungă la fiecare cetățean.