Partidul populist al premierului ceh Andrej Babis a câștigat alegerile regionale
-
04 Octombrie 2020 13:27
Formațiunea populistă de centru ANO a premierului ceh Andrej Babis a câștigat sâmbătă alegerile regionale, în pofida criticilor legate de gestionarea crizei provocate de pandemia de COVID-19, transmite AFP, citat de Agerpres. Babis este acuzat de fraudarea granturilor UE și de asemenea este criticat de Comisia Europeană și de către opoziție.
ANO a câștigat în 10 din cele 13 regiuni ale Cehiei într-un scrutin considerat un indicator al preferințelor electoratului înaintea alegerilor parlamentare programate pentru anul viitor.
"Acesta este un succes imens. Nu mă așteptam la asta", a declarat premierul Babis reporterilor, care a mulțumit alegătorilor pentru că au participat la vot în pofida înregistrării unei tendințe crescătoare a cazurilor de contaminare cu noul coronavirus.
La ultimele alegeri regionale din 2016, ANO a câștigat în 9 regiuni, dar a obținut postul de guvernator regional doar în 5 din ele.
Cabinetul de centru-stânga al premierului Babis a fost recent criticat pentru felul în care a gestionat epidemia. După ce a rezistat relativ bine primului val de COVID-19 în primăvară, Cehia înregistrează cifre record de infectare începând cu luna septembrie.
În total, 3.793 de noi cazuri de contaminare au fost înregistrate vineri, în timp ce cu o zi înainte bilanțul a fost de 3.493 de noi infectări. De la începutul pandemiei, bilanțul total este de aproape 80.000 de infectări și 709 decese.
Guvernul de la Praga a înăsprit recent măsurile preventive, introducând purtarea obligatorie a măștilor în interior, restricții privind numărul de persoane participante la mitinguri și închiderea școlilor din zonele cele mai afectate.
Andrej Babis se confruntă cu acuzații oficiale de fraudare a granturilor UE și cu critici din partea Comisiei Europene și a opoziției cu privire la dublul său rol de politician care decide subvențiile UE și antreprenor care beneficiază de ele.
În pofida acestor circumstanțe, în ultimii ani de zile sprijinul pentru ANO a rămas stabil, oscilând în jur de 30% în diferite sondaje de opinie.