Partidul Platforma DA îi cere lui Igor Dodon să inițize un referendum

  • 24 Martie 2017 14:16
Partidul Platforma DA îi cere lui Igor Dodon să inițize un referendum

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr îi cere președintelui Igor Dodon să inițize un referendum republican legislativ pentru anularea legii prin care creditele de urgență acordate în contextul devalizării sistemului bancar au fost transformate în datorie publică.

„Inițiativa legislativă privind anularea legii miliardului, înaintată Parlamentului, a fost abandonată de către Igor Dodon, fiind lăsată la discreția unui consilier cu o prestație îndoielnică și lipsită de o soluție de alternativă evidentă”, se menționează într-o declarație a formațiunii prezentată astăzi în cadrul unui miting improvizat în fața Președinției.

Platforma DA mai amintește că în decembrie 2016 i-a cerut președintelui Igor Dodon, ca în maximum 10 zile, să întreprindă acțiuni concrete privind abrogarea acestei legii, în contextul promisiunilor sale electorale.

În replică, purtătorul de cuvânt al președintelui, Ion Ceban, a scris pe pagina sa de socializare că Igor Dodon a propus cu două luni în urmă anularea legii miliardului, dacă nu în parlament, atunci prin referendum. Potrivit lui Ceban, din punct de vedere tehnic nu este posibilă organizarea unui referendum pe 28 mai. Totodată, acesta a anunțat că președintele are pregătit tot setul de materiale pe acest subiect și că cel târziu marți, 28 martie, va anunța detalii cu privire la acțiunile ulterioare. El a mai anunțat că nu doar acest subiect va fi supus referendumului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-3,93
Cer senin
Umiditate:43 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
2
Thu
1
Fri
2
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău