Partidul Mișcarea Populară din România îi îndeamnă pe cetățenii români din R.Moldova să participe la alegerile parlamentare din România. „Cetățenia nu înseamnă doar drepturi, ea vă și obligă”
-
30 Noiembrie 2020 13:43
Partidul Mișcarea Populară din România îi îndeamnă pe cetățenii români din Republica Moldova să participe la alegerile pentru cele două camere ale Parlamentului României, care vor avea loc timp de două zile, pe 5 și 6 decembrie.
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a îndemnat cetățenii să-și exercite dreptul la vot, pentru a demonstra că au obținut cetățenia română pentru a acționa în interesele României.
„Ați obținut cetățenia României mulți dintre dvs. Cetățenia nu înseamnă doar drepturi, ea vă și obligă. Tocmai de aceea vă cer ca sâmbătă și duminică să vă prezentați la secțiile de vot din Republica Moldova. Mi-aș dori ca în România să se spună că cei din Republica Moldova care dețin cetățenia română, nu o dețin pentru a se plimba, ci că există oameni care din convingere dețin cetățenia română și că acționează în interesul românilor și al României.”, a afirmat Președintele Partidului Mișcarea Populară.
Printre prioritățile PMP sunt unirea Republicii Moldova cu România, înființarea unui minister pentru relația României cu Chișinăul, precum și conectarea Republicii Moldova la infrastructura europeană, prin autostrada Târgu-Mureș – Iași, care să fie prelungită până la Chișinău.