Partidul Comuniștilor nu va participa la consultările cu Maia Sandu pentru desemnarea noului prim-ministru
-
23 Octombrie 14:39

Fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor anunță că nu va participa la consultările care urmau să aibă loc astăzi, la ora 16:00, cu președinta Maia Sandu în vederea desemnării noului prim-ministru al Republicii Moldova.
Într-un comunicat de presă, PCRM precizează că aceste consultări au fost transformate de președintă într-o „formalitate inutilă”, iar modul în care acestea sunt organizate reprezintă „un dispreț față de deputați și lege”.
În comunicat se mai menționează că viitorul candidat la funcția de prim-ministru a fost anunțat înainte de formarea oficială a Parlamentului și a fracțiunilor parlamentare, ceea ce contravine prevederilor constituționale.
În plus, potrivit PCRM, invitația pentru consultări a fost semnată de un funcționar de rang secund, iar întâlnirea urma să aibă loc la Președinție, deși tradițional consultările se desfășoară în Parlament. De asemenea, fracțiunea PCRM a fost invitată să trimită doar trei deputați, fără criterii clare, ceea ce partidul consideră discriminatoriu față de ceilalți membri.
Până acum la consultări au participat Partidul „Democrația Acasă” și Partidul Nostru. Pe parcursul zilei, la Președinție sunt așteptați reprezentanții Blocului Alternativa și Partidul Socialiștilor, iar mâine discuțiile vor continua cu Partidul Acțiune și Solidaritate.
În urma consultărilor, Maia Sandu va desemna un candidat la șefia Guvernului. Acesta va avea la dispoziție 15 zile pentru formarea garniturii guvernamentale și alcătuirea programului de activitate. Ulterior, candidatul trebuie să obțină votul majoritar al deputaților.