Partidul Acțiune și Solidaritate nu va participa la consultările lansate de președintele în exercițiu Igor Dodon

  • 17 Noiembrie 2020 12:17
Partidul Acțiune și Solidaritate nu va participa la consultările lansate de președintele în exercițiu Igor Dodon

Partidul Acțiune și Solidaritate nu va participa la consultările lansate de președintele în exercițiu Igor Dodon, a anunțat liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu.

El a menționat că fracțiunea poate avea discuții cu Igor Dodon în actuala sa calitate doar în cazul în care va propune dizolvarea Parlamentului sau candidatura altui prim-ministru. Igor Grosu l-a îndemnat pe Igor Dodon să asigure transferul civilizat al puterii după înfrângerea suferită în fața Maiei Sandu și să nu destabilizeze situația.

Și Platforma DA a anunțat astăzi că nu va participa la consultările inițiate de Igor Dodon.

Amintim că Igor Dodon a avut discuții ieri cu deputații socialiști și afirmă că a primit o invitație din partea lor să revină în fruntea PSRM.

Igor Dodon a sugerat că ar putea chema la discuții inclusiv Partidul Șor și foști deputați PDM. Astăzi unul din fondatorii Platformei „Pentru Moldova” din care fac parte deputații Partidului Șor și foști PDM-iști, Sergiu Sârbu, a comunicat pentru Radio Chișinău că încă nu a fost luată o decizie în privința participării la consultările cu Igor Dodon, dar a calificat drept „speculații” comentariile tot mai frecvente despre o posibilă coaliție dintre PSRM și „Pentru Moldova”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău